În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
Spectacol la Centrul cultural „Nicolae Bălcescu” din Capitală
Miercuri, 4 decembrie, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, în colaborare cu Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO „Nicolae Bălcescu” din Bucureşti, au organizat un spectacol pentru copii cu dizabilități sau din familii defavorizate. Pe scenă a urcat Trupa de teatru „Spiridușii”, care le-a prezentat celor mici și părinților, două piese de teatru și un concert de colinde. Dănuț Prună, coordonatorul voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naţionale, a declarat: „Astăzi am desfăşurat o activitate foarte frumoasă, mai ales pentru că aici am întâlnit artiști deosebiți, care i-au bucurat pe copii cu piese de teatru și colinde deosebite. Şi nu aveam cum să nu venim aici cu daruri pentru cei 100 de copii care au participat la spectacol”. La final, voluntarii au oferit copiilor prezenţi daruri.