Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
Sprijin pentru persoanele fără adăpost din Viena
60 de oameni fără adăpost din Viena au primit sâmbătă ajutor material şi găzduire din partea Parohiei Ortodoxe „Sfântul Antonie” din capitala Austriei, informează site-ul oficial al Mitropoliei Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, citat de basilica.ro. Oaspeții au primit micul dejun, masa de prânz, o gustare de după-amiază și au fost găzduiţi în sala parohială până în cursul serii. Din partea parohiei au participat 12 voluntari, la care s-au adăugat mai mulţi voluntari care au susţinut financiar organizarea acestei acțiuni filantropice. Proiectul se va repeta în zilele de 4 și 17 februarie, după Sfânta Liturghie și slujbele de pomenire a celor adormiţi. Responsabilii proiectului sunt preoteasa Patricia Moga și Lili Jitariuc. Este prima parohie ortodoxă care participă la acest proiect caritabil organizat sub egida Caritas împreună cu alte 21 de parohii, comunități și mănăstiri creștine din Viena.



.jpg)
