În seara zilei de marți, 17 martie, Facultatea de Drept din București a găzduit conferința intitulată „Doamne, învață-mă să fiu om!” Prelegerea a fost susținută de părintele dr. Răzvan Ionescu, prodecan al Centrului de Studii și Cercetări „Sfântul Dumitru Stăniloae” din Paris. În același cadru a fost lansat și un volum dedicat dezvoltării umane într-o epocă dominată de progresul tehnologic. Dialogul dintre teologie, vocația spirituală a omului, știință și provocările contemporane a fost abordat de părintele Răzvan Ionescu pe parcursul conferinței desfășurate în Aula Magna a Facultății de Drept din Capitală. O atenție deosebită a fost acordată provocărilor pe care inteligența artificială le aduce în rândul societății. „Există un chip foarte personal și personalizat cu care fiecare dintre noi Îl trăiește pe Dumnezeu. Astăzi există tendințe globale ale oamenilor de a-L ocoli pe Dumnezeu și a se descurca singuri. Oferta tehnologică alimentează porniri și căutări în direcția auto-îndumnezeirii, lucru care poate suna fascinant, dar care nu provine din cultura creștină. Cred că, dacă ne dăm seama că deciziile noastre au un impact existențial, adică au repercusiuni asupra vieții întregi și asupra a ceea ce devenim în veșnicie, ajungem la concluzia că, fără a ne preda în mâinile lui Dumnezeu, autorul adevărat al proiectului care suntem noi, nu putem învăța să fim oameni”, a declarat părintele Răzvan Ionescu pentru TRINITAS TV.
Sprijin și aparatură medicală pentru pacienți
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului au vizitat, sâmbătă, 19 ianuarie 2019, pacienţii Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din București, cărora le-au recitat poezii scrise de Mihai Eminescu şi le-au dăruit fructe şi iconiţe. De asemenea, voluntarii au donat ieri, 21 ianuarie 2019, 15 aparate de aerosoli secţiei B2 - Boli infecţioase copii a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” din Bucureşti.
Voluntarii Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, coordonaţi de Dănuţ Prună, îi vizitează pe pacienţii Centrului de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie” din Bucureşti de cel puţin două ori într-o lună. „Aceşti pacienţi au mare nevoie de afecţiune, de un cuvânt de încurajare, pentru a trece mai uşor peste problemele cu care se confruntă în lupta lor cu această boală nemiloasă, cancerul. Cu toate acestea, avem mult de învăţat de la aceşti oameni, pentru că își pun nădejdea în Dumnezeu. Pacienţii din centru, deşi au probleme, sunt liniştiţi, se roagă Domnului, iar acest lucru ni l-au arătat de fiecare dată când i-am vizitat. Am mers din salon în salon şi le-am recitat poezii scrise de poetul nostru naţional, Mihai Eminescu. Am venit şi cu mici daruri, le-am adus fructe şi iconiţe cu sfinţii români”, ne-a spus Dănuţ Prună, coordonatorul voluntarilor Paraclisului Catedralei Naţionale.
Oana Elena Doru, voluntar al Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, a menţionat că astfel de activități sunt benefice, deoarece produc bucurie în sufletele celor aflaţi în suferinţă. „O considerăm ca pe o datorie a noastră pe acest pământ, pentru că vom da răspuns pentru ceea ce am făcut în viaţa aceasta. Nu pot decât să mă bucur pentru faptul că fac parte din echipa voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Naţionale, care a adus astăzi bucurie în Centrul «Sfântul Nectarie». Pacienţii ne-au mulțumit, chiar am stat de vorbă cu doi dintre ei, care ne-au spus multe vorbe înţelepte din cărţile citite de ei şi ne-a făcut plăcere să îi ascultăm”, a spus Oana Elena Doru.
Între acţiunile filantropice ale voluntarilor Paraclisului Catedralei Naţionale se numără şi oferirea a 15 aparate de aerosoli pentru secţia B2 - Boli infecţioase copii a Spitalului Clinic de Boli Infecţioase „Dr. Victor Babeş” din Bucureşti, donaţie în valoare de aproximativ 1.000 de euro. „Aceste aparate sunt utilizate pentru aparatul cu aerosoli, terapia este o modalitate de a trata bolile obstructive ale căilor respiratorii. Noi le folosim la copii, pentru că suntem secţie de copii şi sunt foarte bune acum că sunt mai multe, deoarece avem foarte mulţi pacienţi internaţi în acest sezon cu infecții respiratorii. Ele pot fi folosite şi pentru otite, pneumonii, astm bronşic”, a declarat Monica Adriana Georgescu, asistent medical şef, Pavilionul B2 Copii. Toate acțiunile social-filantropice ale Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului sunt derulate de către voluntari sub coordonarea atentă a părintelui arhimandrit Ciprian Grădinaru.



.jpg)
