În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Studenți teologi timișoreni în Sfântul Munte Athos
Mai mulți studenți din anul al 3-lea de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Timișoara s-au aflat în perioada 10-13 mai într-un pelerinaj în Sfântul Munte Athos.
„După ce s-au închinat în Biserica Protaton din capitala Kareia, pelerinii s-au îndreptat spre Schitul «Sfântul Nicolae» din Kapsala. Aici viețuiesc mai mulți călugări români sub îndrumarea părintelui stareț Nicolae. În prezent, schitul este în plin proces de reconstrucție. Pelerinii au luat parte la Sfânta Liturghie săvârșită în biserica schitului, în dimineața zilei de sâmbătă, 11 mai. Mai aproape de schit au vizitat și locul de închinare din Biserica «Axion Estin», considerat locul originar al minunii cu rugăciunea închinată Maicii Domnului. În ziua următoare, pelerinii timișoreni au vizitat Mănăstirea Cutlumuș și Chilia Sfântului Paisie Aghioritul de la Panaguda. Seara, teologii au poposit la Mănăstirea Xenofont, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. De asemenea, s-au închinat la Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului «Grabnic ascultătoarea», din Mănăstirea Dochiariu”, ne-a transmis pr. lect. dr. Marius Florescu, care i-a însoțit în aceste zile.
Ultimele opriri au fost la Mănăstirea Vatoped și la Schitul „Sfântul Ipatie”.






.jpg)
