Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Tabăra de lucru germano‑română de la Mănăstirea Piatra Fântânele
În perioada 21 august - 3 septembrie, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” de la Piatra Fântânele, județul Bistrița-Năsăud, se desfășoară tabăra de lucru germano-română (Workcamp 2023) la care participă tineri din Germania, membri în cea mai mare asociație confesională de tineret a Bisericii Evanghelice, Das Evangelische Jugendwerk in Württemberg (EJW), precum și tineri din cadrul Asociației Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) - filiala Cluj-Napoca.
Preasfințitul Părinte Benedict Bistrițeanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, a săvârşit, luni, 21 august, o slujbă de binecuvântare a lucrărilor taberei și a transmis mesajul de binecuvântare al Înaltpreasfințitului Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului. Totodată, Preasfințitul Părinte Benedict Bistriţeanul le-a adresat participanților un cuvânt duhovnicesc, a stat de vorbă cu ei, i-a binecuvântat pe fiecare în parte și le-a oferit iconițe.
Timp de două săptămâni, tineri germani și români, împreună cu obștea mănăstirii, vor ajuta la amenajarea unor noi spații pentru cei 36 de copii de care mănăstirea are grijă în prezent. De asemenea, au loc momente de rugăciune, socializare, drumeții, conform pr. prof. dr. Ștefan Iloaie, directorul de departament al Facultății de Teologie Ortodoxă a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, partener în cadrul taberei, care a mai spus că anul acesta se împlinesc 20 de ani de când se organizează astfel de tabere.
Obștea maicilor de la Piatra Fântânele, pe lângă programul administrativ-gospodăresc și duhovnicesc, se ocupă și de 36 de copii din cătunele îndepărtate ale zonei, pe care îi găzduiesc permanent sau temporar și îi ajută să meargă la școală. Copiii au vârste cuprinse între 3 și 17 ani, iar o parte dintre ei au rămas fără unul dintre părinți sau provin din familii fără posibilități materiale. La mănăstire, ei se bucură de toată libertatea de care un copil are nevoie pentru a crește și a se dezvolta frumos. Maicile sunt implicate în educația lor și țin seama cu foarte multă atenție de înclinațiile pe care le au cei mici. Cu ajutorul lor și al unor profesori de specialitate, aceștia se pregătesc pentru materiile pe care le studiază la școală, dar studiază și pian, vioară, precum și alte instrumente.
Mănăstirea a avut menirea de a educa și forma tinerele generații încă de la înființare. Primul stareț, părintele Vasile Luncan, a fost cel care a sprijinit înființarea școlii din Piatra Fântânele, iar în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, când școala a fost închisă, el a fost cel care și-a asumat rolul de dascăl, predând lecții, în incinta mănăstirii, pentru copiii din zonă.
În prezent, la mănăstire viețuiesc 26 de maici, stareță fiind stavrofora Pamfilia Solcan, iar duhovnic protosinghelul Gavril Horț.