În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Tabără de vară în Parohia brăileană Viziru de Jos
De joi, 4 august, au început tradiţionalele tabere pentru tineri în Parohia Viziru de Jos, din Arhiepiscopia Dunării de Jos. Din anul 1996, în perioada Postului Adormirii Maicii Domnului, tineri din parohie şi din alte părţi ale ţării participă la programul liturgic, ateliere de creaţie şi alte activităţi recreative şi culturale.
Parohia Viziru organizează, din vara anului 2006, tabere atât pentru tinerii din sat, cât şi pentru tineri din Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR). "În anul 1996, când am venit în Parohia Viziru de Jos, am observat că tinerii din Câmpia Bărăganului nu erau apropiaţi deloc de Biserică. Astfel, în anul 1997, am organizat prima tabără cu studenţi ascorişti pentru a le arăta tinerilor din parohie că nu este ceva anormal ca tinerii să participe la activităţile Bisericii. Şi ca să încurajez prezenţa şi implicarea tinerilor în Biserică, am organizat tabere ASCOR până în 2002. Cea mai mare tabără ASCOR a fost în anul 1999, când au participat 150 de studenţi. Din acel an, 2002, am organizat tabere şi pentru tinerii din parohie, pentru ca în 2006 să înfiinţez un centru-pilot de tineret", a precizat părintele Sică Simeon Bănică. Parohia brăileană Viziru de Jos, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Casian, găzduieşte de joi, 4 august, atât tabăra parohială, cât şi tabăra studenţilor creştini ortodocşi români. "În parohia noastră există două tabere: tabăra noastră parohială pentru copiii cu posibilităţi financiare reduse din sat, care nu vor putea pleca în această vară nicăieri, la care se adaugă tabăra studenţească, organizată de ASCOR, filiala Galaţi. Temele taberelor de vară din acest an sunt dedicate "Anului omagial al Sfântului Botez şi al Sfintei Cununii în Patriarhia Română", "Maica Domnului, Ocrotitoarea copiilor" - pentru tabăra noastră parohială, participanţi între 60 şi 80 de persoane, deoarece numărul lor variază, şi "Maica Domnului, Ocrotitoarea familiei", pentru cei 20 de tineri care vin prin intermediul filialei ASCOR Galaţi", a mai spus părintele paroh Bănică. Program liturgic şi ateliere de creaţie În tabără, tinerii participă zilnic la programul liturgic, compun eseuri despre Tainele Botezului şi Cununiei, asistă la cursuri de muzică bizantină şi desfăşoară diverse activităţi recreative. "Copiii participă zilnic la programul liturgic: Utrenie şi Sfânta Liturghie dimineaţa, Vecernie şi Paraclisul Maicii Domnului, în toată perioada Postului Adormirii Maicii Domnului. Aşa este tradiţia la parohia noastră de 16 ani. Am format un grup foarte bun de copii care cântă la toate slujbele religioase. În timpul rămas liber, tinerii lucrează la ateliere de creaţie (pictură, compunere eseu cu tematică religioasă) şi desfăşoară activităţi recreative, culturale şi sportive. Activităţi cu tinerii avem nu numai acum, ci şi în timpul anului. Sunt activităţi educaţionale pe care le desfăşurăm în parteneriat cu instituţia şcolară din localitate. De asemenea, am fost în pelerinaj la mănăstiri sau cu cortul la munte", a spus părintele Simeon Bănică, organizatorul taberelor pentru tineret. Tinerii sunt cazaţi la familiile din parohie, iar masa este asigurată din sponsorizările oferite parohiei din partea Arhiepiscopiei Dunării de Jos, a Mănăstirii "Sfântul Pantelimon" - Lacul Sărat, a Primăriei Viziru şi a altor credincioşi. La sfârşitul taberei, tinerii vor merge după 16 august într-un pelerinaj la mănăstiri.