Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Tabără la Mănăstirea Caraiman pentru copii din Făgăraș
Elevii înscriși la „Clubul copiilor brâncoveni”, proiectul educativ dedicat copiilor comunității Bisericii „Sfântul Nicolae”-Brâncoveanu din Făgăraș, județul Brașov, s-au întors recent din tabăra organizată pentru ei la Bușteni, la Centrul social-pastoral „Sfânta Cruce” al Mănăstirii Caraiman, județul Prahova.
În cele șase zile ale taberei, în perioada 8-13 iulie, copiii s-au bucurat de activități diverse: jocuri de cunoaștere, team-building, activități sportive, jocuri de perspicacitate, ateliere de comunicare, tir cu arcul, muzică și dans, seară de teatru, seara talentelor, vânătoare de comori și multe altele.
Cel mai important obiectiv a fost urcarea la Crucea Eroilor de pe Muntele Caraiman. Drumeția pe munte a fost cu adevărat o urcare la înălțime, la propriu și la figurat; efortul a fost încununat și răsplătit pe deplin cu panorame uimitoare, o floră rar întâlnită, culminând cu floarea de colț, și cu o satisfacție maximă, pentru că majoritatea copiilor au fost la prima experiență de acest gen.
În ultima zi a taberei copiii au vizitat Mănăstirea Sinaia și Castelul Peleș.
Tabăra a fost susținută prin implicarea voluntarilor Asociației „Doamna Maria Brâncoveanu”, a Bisericii „Sfântul Nicolae”-Brâncoveanu, din Făgăraş. Tot voluntarii sunt cei care, prin diverse târguri caritabile și acțiuni de strângere de fonduri, au obținut banii necesari logisticii proiectului de tabere.
„Această tabără m-a schimbat foarte mult și a fost o tabără minunată! Cel mai important lucru pe care l-am învățat: prietenia! Îmi doresc să devin și eu voluntar!”, a spus Briana, unul dintre copiii participanţi la tabără. „În aceste şase zile, am depus mai mult efort decât oricând în viața mea, am fost mai obosit ca nicicând și nu mi-am permis să mă gândesc la mine. Cu toate acestea, la sfârșitul taberei, am fost mai fericit ca niciodată. Atunci când ne abatem de la problemele personale și ne dedicăm cu totul altor persoane, în acest caz, copiilor, avem parte de un sentiment de libertate și împlinire. Pentru mine, această tabără a fost mai mult un curs de dezvoltare personală decât o provocare, și sunt recunoscător pentru această oportunitate”, a spus Matei, unul dintre voluntarii taberei.