În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Tabăra Națională ASCOR și Consiliul Național ASCOR la Mănăstirea Oașa
La Mănăstirea Oașa, judeţul Alba, au avut loc, în perioada 12-16 februarie, Tabăra Națională a Asociației Studenților Creștin- Ortodocși Români (ASCOR) „Sfântul Cuvios Dometie cel Milostiv de la Râmeț” și Consiliul Național al ASCOR. Miercuri, 12 februarie, manifestările au început cu o slujbă de Te Deum săvârşită de protos. Silvan Cablea, starețul așezământului monahal, și arhid. conf. univ. dr. Răzvan Brudiu, coordonatorul ASCOR Alba Iulia, în prezenţa membrilor filialelor din țară, alături de care s-au aflat membrii Asociației Studenților Teologi Ortodocși București și ai Asociației Tinerilor Ortodocși Lupeni.
Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, arhid. Răzvan Brudiu a salutat prezența în Eparhia Alba Iuliei a membrilor organizațiilor de tineret, în contextul sărbătoririi a trei decenii de la înființarea ASCOR Alba Iulia.
Mihai Paraschiv, inspector patriarhal în cadrul Sectorului teologic-educațional al Patriarhiei Române și responsabil cu activitățile de tineret și relația cu ONG-urile bisericești naționale de tineret, a evidențiat importanța popasului aniversar care prilejuiește organizarea Taberei Naționale ASCOR și a Consiliului Național ASCOR la Mănăstirea Oașa, remarcând însemnătatea activităților pe care tinerii asociației le desfășoară. De asemenea, protos. Silvan Cablea și-a exprimat bucuria găzduirii evenimentelor omagiale organizate de ASCOR Alba Iulia.



.jpg)
