Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Taina Sfântului Maslu de obște săvârșită de către ierarhii Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților
Pentru a încununa bucuria slăvitului praznic al Intrării Domnului în Ierusalim, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava - Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” a fost săvârșită în Duminica Floriilor, 9 aprilie 2023, Taina Sfântului Maslu de obște, rugăciunea împreună având ca principal scop mijlocirea harului pentru primirea vindecării trupești și sufletești, precum și pentru dobândirea iertării păcatelor.
În prezența a numeroși credincioși, cei doi ierarhi ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic și Preasfințitul Părinte Episcop‑vicar Damaschin Dorneanul, au înălțat rugăciuni pentru sănătatea celor care au fost prezenți, dar și a celor ce se află în spitale sau la casele lor, pe patul de suferință.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava, dirijat de arhid. Ilie Leonte.
Credincioșii au fost binecuvântați prin stropire cu apă sfințită de către cei doi arhierei, nu înainte ca Înaltpreasfințitul Părinte Calinic să citească, alături de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, rugăciunile pentru dezlegare.
Evenimentul a fost transmis live pe pagina oficială de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către Sectorul media și comunicare al Centrului eparhial Suceava.
Pelerinii s‑au îmbogățit duhovnicește în această perioadă premergătoare Învierii Domnului și prin închinarea la moaștele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, cunoscut apărător al credinței și mijlocitor pentru nenumărate minuni înaintea Tronului lui Dumnezeu.