În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Târnosire de biserică la Ţăndărei
Credincioşii din oraşul Ţăndărei, judeţul Ialomiţa, au participat duminică la un eveniment istoric pentru comunitatea din care fac parte, sfinţirea bisericii cu hramul "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din localitate. Slujba de târnosire a fost săvârşită de Preasfinţitul Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, după cum ne informează Biroul de presă al eparhiei.
Programul liturgic a început cu Sfânta Liturghie, săvârşită de Preasfinţitul Episcop Vincenţiu, înconjurat de un sobor format din preoţii consilieri de la Centrul eparhial, părintele protopop Marian Pătărlăgeanu şi toţi slujitorii din oraşul Ţăndărei. Cu această ocazie, Preasfinţia Sa a acordat acte de cinstire binefăcătorilor bisericii, oferind Ordinul "Crucea Sloboziei" în Grad de Cavaler domnului Gheorghe Ceteraş şi domnului primar George Cristian Roman. "Crucea Sloboziei" a mai fost acordată părintelui paroh Florin Ion şi domnului Mihai Ioniţă. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a explicat înţelesul duhovnicesc al pericopei evanghelice şi a vorbit despre necesitatea asumării de fiecare creştin a Sfintei Cruci şi i-a lăudat pe cei care s-au implicat în ridicarea acestei frumoase biserici. După Sfânta Liturghie a urmat slujba de sfinţire a bisericii. La acest moment istoric pentru oraşul Ţăndărei, toţi credincioşii, copii, tineri, vârstnici, femei şi bărbaţi, au avut bucuria unică, binecuvântată de Preasfinţitul Episcop Vincenţiu, de a trece prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce. (C.B.)



.jpg)
