După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Târnosire de biserică la Ţăndărei
Preasfinţitul Părinte Vincenţiu, Episcopul Sloboziei şi Călăraşilor, a sfinţit duminică biserica cu hramul „Sfântul Ierarh Spiridon“ din Ţăndărei, informează www.sf-esc.ro. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţia Sa a vorbit despre puterea credinţei în Iisus Hristos, despre Sfânta Biserică întemeiată de Mântuitorul Iisus Hristos în ziua Cincizecimii şi prefigurată în pericopa evanghelică citită de corabia care-i purta pe ucenici prin valurile învolburate ale mării. După Sfânta Liturghie, a urmat slujba de sfinţire a bisericii, când Preasfinţia Sa, urmat de soborul de preoţi şi diaconi, a şi înconjurat lăcaşul de cult. La acest moment istoric pentru oraşul Ţăndărei, toţi credincioşii, copii, tineri, vârstnici, femei şi bărbaţi, au avut bucuria unică, binecuvântată de Preasfinţitul Părinte Episcop Vincenţiu, de a trece prin Sfântul Altar, sărutând Sfânta Masă, Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce.



.jpg)
