În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Târnosirea bisericii din Parohia Sovata I, Protopopiatul Târgu Mureş
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a săvârşit slujba de târnosire a Bisericii „Schimbarea la Față a Domnului” din Parohia Sovata I, județul Mureş, duminică, 29 octombrie. Ierarhul a celebrat, apoi, Dumnezeiasca Liturghie și a rostit cuvântul de învățătură, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Adresându-se celor prezenți, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Irineu a spus: „Urcușul nostru spre înviere se realizează în biserică, fiindcă aceasta este «pelerină spre cer» și «laborator al învierii», cum o numea Sfântul Maxim Mărturisitorul. Biserica este «corabia mântuirii», prin care noi înaintăm pe marea lumii spre malul liniștit al Împărăției cerurilor. Cine-L iubește pe Hristos, ascultând poruncile Lui, acela crede cu tărie și spune și altora că moartea nu este trecere în neființă și nici tunel fără ieșire. Dimpotrivă, moartea fiecărui credincios este preludiu al învierii și început al vieții adevărate și al fericirii veșnice”.
Preotul paroh Vasile Șovrea a primit din partea ierarhului distincția „Crucea Sfinților Ierarhi Bălgrădeni”, iar binefăcătorii care au contribuit la înfrumusețarea lăcașului de închinare au primit diplome de aleasă cinstire.
Lăcaşul de cult a fost edificat între anii 1931 și 1932. Începând cu anul 2007, au fost efectuate lucrări de renovare, iar în anul 2021 a fost finalizată pictura în tehnica fresco, realizată de pictorii Cristian Corneanu și Alexandru Molnar.



.jpg)
