Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
„Telegraful Român“, disponibil şi on-line
A fost lansată varianta on-line a „Telegrafului Român“, publicaţia oficială a Arhiepiscopiei Sibiului. Aceasta poate fi accesată la adresa telegrafulroman.blogspot.ro. Pe pagina de internet lansată marţi, 12 februarie, se regăsesc materiale apărute în publicaţia şaguniană, integral sau parţial, precum şi ştiri de la evenimente dedicate aniversării „Telegrafului Român“. Tot de pe pagina de internet pot fi aflate detalii legate de istoricul „Telegrafului Român“, de la înfiinţarea lui la 3 ianuarie 1853 şi până în actualitate. În categoria „Colecţii“ au fost postate deja toate numerele „Telegrafului Român“ tipărite în anii 2011 şi 2012.
Potrivit mitropolia-ardealului.ro, la împlinirea a 160 de ani de apariţie neîntreruptă a acestei publicaţii, Sectorul cultural al Arhiepiscopiei Sibiului şi Editura Andreiana, cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Laurenţiu, pregătesc o serie de evenimente şi publicaţii dedicate „Telegrafului Român“. Astfel, în luna februarie, „Telegraful Român“ va fi dedicat în întregime acestui eveniment aniversar, iar în celelalte numere se vor regăsi rubrici şi articole pe aceeaşi temă. De asemenea, în curând va începe şi digitalizarea întregii colecţii „Telegraful Român“, în cadrul unui parteneriat între Mitropolia Ardealului, Biblioteca Judeţeană ASTRA din Sibiu şi Universitatea „Lucian Blaga“ din Sibiu.