În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză), 22 februarie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Să
Testare pentru viitorii preoţi din Episcopia Oradiei
În Episcopia Oradiei s-a desfășurat examenul de capacitate preoţească, sesiunea de toamnă, în 20 și 21 octombrie. La examen s-au înscris 15 candidaţi, care au susţinut două probe, evaluări ce au avut loc în paraclisul de la demisolul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Oradea. Proba scrisă a constat în testarea cunoștințelor de eclesiologie, istorie bisericească, liturgică și administrație bisericească. Comisia de corectare a lucrărilor a fost alcătuită din: pr. conf. dr. Miron Erdei, pr. lect. dr. Emil Cioară, cadre didactice la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Oradea, și pr. prof. Radu Valer Rus, vicar eparhial.
La proba orală a examenului de capacitate preoțească, candidaţii au fost examinaţi potrivit temelor de examen şi bibliografiei aferente. Comisia de examinare a fost compusă din membri ai Permanenței Consiliului eparhial al Episcopiei Oradiei. Potrivit metodologiei specifice, media de promovare a examenului de capacitate preoțească este de minimum 7. Pentru candidații care au obținut medii finale cuprinse între 7 și 9, valabilitatea examenului este de un an, iar pentru cei care au obținut medii finale peste 9, valabilitatea examenului este de doi ani.



.jpg)
