Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Tetraevangheliarul de la Târgovişte - 500 de ani
Colocviul internaţional dedicat Tetraevangheliarului lui Macarie, tipărit la Târgovişte în anul 1512, se va încheia astăzi cu ultimele sesiuni de comunicări ştiinţifice. Colocviul este organizat de Facultatea de Teologie a Universităţii "Valahia" din Târgovişte, în colaborare cu Administraţia Fondului Cultural Naţional şi cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviştei şi Exarh patriarhal. "Colocviul, dedicat aniversării a jumătate de mileniu de la editarea, la Târgovişte, a Tetraevangheliarului lui Macarie, are ca obiectiv aprofundarea acestui subiect, deopotrivă teologic, cultural, istoric şi ştiinţific. El este organizat pe trei secţiuni şi beneficiază de prezenţa unor reputaţi specialişti din ţară şi din străinătate, atât din domeniul teologiei, cât şi al filologiei şi al istoriei", ne-a spus părintele Marian Puiescu, consilier cultural al Arhiepiscopiei Târgoviştei. (M.N.)



.jpg)
