Timpul ridicării, timpul rodirii

Anul 2010 a fost întâmpinat în bisericile Patriarhiei Române de preoţi şi credincioşi prin rugăciuni de mulţumire pentru toate darurile primite de la Dumnezeu în anul ce a trecut, dar şi de binecuvântare a anului ce tocmai a sosit.

În cuvântul rostit în noaptea dintre ani, în cadrul slujbei de Te Deum, PF Părinte Patriarh Daniel a subliniat că această rugăciune de la cumpăna dintre ani are o însemnătate deosebită. Ea nu este una de tradiţie veche, dar are semnificaţii profunde, tradiţionale.

Începând din 2000, această tradiţie de a se face rugăciune noaptea - nu doar ziua, după Sfânta Liturghie - la cumpăna dintre ani este una sfântă şi plină de folos duhovnicesc. Această cumpănă între o perioadă şi o alta diferită de ea se sfinţeşte prin ru-găciune. „Noi ne putem ruga şi mulţumi lui Dumnezeu şi în timpul zilei de 1 ianuarie, dar mai plină de semnificaţie este rugăciunea la miezul nopţii, pentru că la miezul nopţii se trece de la o zi la alta; şi la trecerea aceasta, la acest Paşte al timpului - Paşte înseamnă trecere -, noi, cei trecători , mulţumim lui Dumnezeu Cel netrecător; noi, cei ce vieţuim în timp, mulţumim lui Dumnezeu Cel mai presus de timp; noi, cei ce vieţuim în spaţiu într-un loc anume, mulţumim lui Dumnezeu Cel mai presus de spaţiu; noi, cei din lume, mulţumim lui Dumnezeu Cel Care a creat lumea, îi poartă de grijă, dar este mai presus de lume. Şi această mulţumire adusă lui Dumnezeu ca recunoştinţă şi ca recunoaştere a darurilor primite de la El are ca scop mântuirea“, a subliniat PF Daniel. De aceea fiecare an nou se numeşte un an „al mântuirii“. De la naşterea Mântuitorului Iisus Hristos fiecare an este un an al mântuirii şi, deci, noi mulţumim lui Dumnezeu, cerem iertarea păcatelor şi cerem ajutorul de la El ca să sfinţim timpul vieţii noastre ca timp al mântuirii.

Mântuirea nu înseamnă doar izbăvirea din dificultăţi, din necazuri, din boli, ci înseamnă unirea oamenilor trecători cu Dumnezeu Cel netrecător; înseamnă eliberarea noastră din robia păcatului şi intrarea în viaţa sfântă a lui Hristos, prin Sfântul Botez, prin Taina Pocăinţei, prin rugăciune, prin fapte bune şi prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi, mai ales, cu Sfânta şi dumnezeiasca Euharistie: „Cu trupul lui Hristos vă-mpărtăşiţi şi din izvorul cel fără de moarte gustaţi“.

În Biserică e locul mântuirii

Biserica este locul în care se mântuiesc cei condamnaţi la moarte din pricina păcatului, căci „plata păcatului este moartea“. Dar cine se pocăieşte de păcate şi primeşte iertarea se mântuieşte. Sfântul Efrem Sirul a spus că „Biserica este locul în care se salvează, se mântuiesc cei condamnaţi la moarte“ - moartea ca despărţire a omului de Dumnezeu prin păcat. „Noi, prin rugăciune, prin mulţumire, prin pocăinţă, prin împărtăşirea cu Sfintele Taine şi prin săvârşirea binelui, ne unim cu Hristos Împăratul Cel fără de moarte, care a biruit păcatul, a biruit iadul şi a biruit moartea şi ne-a unit pe noi cu Dumnezeu Tatăl şi ne-a ridicat în slava şi în iubirea Preasfintei Treimi prin Înviere şi prin Înălţarea Sa întru slavă la ceruri“, a evidenţiat Patriarhul României.

Anul mântuirii este anul în care folosim timpul dat de Dumnezeu ca un interval între darul Lui - în primul rând, darul vieţii - şi răspunsul omului. În timp cădem în păcate şi în timp ne ridicăm. Şi dacă moartea ne găseşte în păcat, am pierdut mântuirea. Dacă ne găseşte uniţi cu Dumnezeu prin rugăciune, prin fapte bune, prin Sfintele Taine, atunci dobândim mântuirea. Sfântul Isaac Sirul citează pe Sfântul Efrem Sirul şi spune: „Viaţa noastră pe pământ este ca o carte pe care o scriem noi, fiecare, prin faptele noastre, prin cuvintele noastre şi prin gândurile noastre“. Cât suntem încă în viaţa aceasta putem reveni asupra a ceea ce am scris cu fapta, cu cuvântul şi cu gândul. Prin pocăinţă, prin îndreptare, prin începutul bun, corectăm capitole din viaţa noastră, fraze din cartea vieţii noastre, exprimări greşite, dar - spune Sfântul Isaac Sirul - „când s-a încheiat viaţa noastră pe pământ se pune sigiliu pe cartea vieţii noastre şi nu mai putem îndrepta nici capitolele, nici frazele, nici cuvintele, şi rămân aşa cum ne-a găsit ceasul morţii şi ziua judecăţii“. De aceea noi cerem „sfârşit creştinesc vieţii noastre“ de la Domnul în fiecare Liturghie; „cealaltă vreme a vieţii noastre în pace şi întru pocăinţă să o petrecem“. Deci timpul pe care îl avem la dispoziţie poate să fie timpul căderii sau timpul ridicării - totul depinde de credinţa şi de voinţa noastră; poate fi timpul rodirii sau timpul risipirii darurilor primite prin naşterea după trup: sănătate, inteligenţă, frumuseţe, bunătate, la fel, darurile primite de la Botez - „pecetea darurilor Duhului Sfânt“ - le putem înmulţi sau le putem risipi. Şi totul depinde dacă sfinţim timpul prin credinţă, pocăinţă şi fapte bune sau profanăm timpul vieţii noastre. Totul depinde de noi, de intensitatea rugăciunii, de intensitatea iubirii noastre faţă de Hristos, faţă de Sfânta Treime, faţă de toţi sfinţii lui Dumnezeu şi faţă de semenii noştri.

Rugăciunea dintre ani pune în cumpănă rostul vieţii noastre pe pământ

Ea nu e o simplă trecere de la o oră la alta, ci se doreşte o trecere de la o stare la alta, de la o stare mai puţin bună la una mai bună. Sfântul Ioan Gură de Aur, întrebându-se despre rostul vieţii noastre pământeşti, trecătoare, zice: „Ce folos de viaţa aceasta pământească, trecătoare, dacă în ea nu ne ostenim să dobândim viaţa veşnică netrecătoare?!“ Şi cea ne-trecătoare se dobândeşte prin rugăciune şi fapte bune. Noi nu putem face fapte bune dacă Dumnezeu Cel Bun - singurul bun prin natură - nu ne dăruieşte harul Său. Noi trăim din mila, din harul, din milostivirea lui Dumnezeu Care ne ajută să împlinim în viaţa noastră voia Lui.

Şi Sfântul Vasile cel Mare este o pildă - nu e o simplă coincidenţă pomenirea lui la 1 ianuarie -, este o pildă de folosire a timpului mântuirii. În 9 ani, cât a fost episcop, a lucrat atât de mult, a scris atât de mult, a postit atât de mult, s-a rugat atât de mult şi a apărat atât de mult credinţa, încât 90 de ani nu ne sunt suficienţi nouă să ne ridicăm la măsura lui. Atât de intens a trăit timpul vieţii creştine, ca timp al mântuirii, încât poate fi un model de sfinţire a timpului, cu rugăciunea, cu fapta cea bună, cu lucrarea cea milostivă şi cu lauda adusă lui Dumnezeu, a mai spus Preafericiea Sa. (Augustin P.)

▲ Rugăciuni la început de an nou, în Arhiepiscopia Dunării de Jos

În întreaga Arhiepiscopie a Dunării de Jos, noul an 2010 a fost întâmpinat de preoţi şi credincioşi în sfintele biserici, fiind înălţate rugăciuni de mulţumire pentru toate darurile primite de la Dumnezeu în anul ce a trecut, dar şi de binecuvântare a anului ce tocmai a sosit.

La Catedrala arhiepiscopală din Galaţi, la cumpăna dintre ani, IPS Arhiepiscop Casian a săvârşit slujba Acatistului Sfântului Vasile cel Mare, urmată de lectura Evangheliei de la Luca IV, 16-22, despre împlinirea profeţiei lui Isaia în Persoana Mântuitorului Iisus Hristos şi vestirea „anului bineplăcut Domnului“. Credincioşii prezenţi au primit cuvânt de învăţătură din partea ierarhului şi au fost invitaţi să ia parte la tradiţionala agapă de Anul Nou, informează Biroul de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

La praznicul Tăierii împrejur a Mântuitorului şi sărbătoarea Sfântului Vasile cel Mare, chiriarhul locului, înconjurat de cler şi în prezenţa unui mare număr de credincioşi, a săvârşit, în Catedrala Dunării de Jos, Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile, aducând spre închinare, pentru întâia oară, racla din argint masiv în care au fost aşezate părticele din moaştele Sfântului Vasile cel Mare, primite în dar din partea IPS Dionisie, Mitropolit de Corint (Grecia).

Înalt Preasfinţia Sa a vorbit cu această ocazie despre importanţa marelui ierarh şi ascet capadocian, care a lăsat o moştenire spirituală imensă pentru Biserica Creştină Universală, amintind faptul că anul 2009, pe care tocmai l-am încheiat, a fost închinat Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, precum şi celorlalţi Sfinţi Capadocieni. Cu acest prilej au fost organizate şi în Eparhia Dunării de Jos numeroase ma-nifestări religioase, culturale, ştiinţifice, e-ducative şi pastoral-misionare, dintre care amintim procesiunea şi pelerinajul la moaştele Sfântului Vasile cel Mare şi veşmântul Sf. Cuv. Patapie, din perioada 16-18 martie 2009.

De asemenea, s-a amintit faptul că anul 2010 este, prin hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii noastre, „Anul omagial al Crezului Ortodox şi al Autocefaliei româneşti“, în Patriarhia Română.