În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
„Tineri descoperind pe Dumnezeu“ la Dimăcheni
În Protopopiatul Dorohoi se desfăşoară Proiectul "Tineri descoperind pe Dumnezeu", organizat la iniţiativa părintelui Stelian Ciurciun, protopop al Protopoiatului Dorohoi, şi a părintelui Daniel Precob, parohul de la Hilişeu Cloşca, responsabil cu cateheza. De Ziua Internaţională a Copilului, tinerii din parohia Dimăcheni, judeţul Botoşani, coordonaţi de pr. Cristian Petrovici şi de prof. Elena Lupu, au organizat o activitate prin care să arate comunităţii locale că Dumnezeu poate fi descoperit de toţi oamenii. Unii dintre micii enoriaşi s-au ostenit şi au compus poezii, iar alţii au format un grup şi cu multă măiestrie au construit în miniatură biserica lor din sat. Alţii au încercat să-L facă cunoscut pe Dumnezeu prin icoane pictate de ei pe sticlă, lemn, hârtie sau piatră. De 1 Iunie, în Biserica "Adormirea Maicii Domnului" a parohiei Dimăcheni, a fost oficiat un Te Deum şi o slujbă de parastas pentru eroii neamului. Un grup de copii au urcat pe scenă, încântând auditorul cu poeziile compuse de ei, dar şi cu diferite cântări religioase. La sfârşit au primit diplome de onoare din partea Protopopiatului Dorohoi pentru implicare în proiectul "Tineri descoperind pe Dumnezeu". "Copiii, bucuroşi de ceea ce au realizat şi de aprecierile noastre, şi-au luat angajamentul ca în fiecare an de ziua lor să ne cheme pentru a ne impresiona şi cu alte activităţi de cinstire a strămoşilor prin care să-şi câştige şi ei cinstea", a spus pr. Daniel Precob.