După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Tinerii din Arhiepiscopia Timişoarei, în practică la Palermo
Cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, în cadrul proiectului social - Strategia de Ocupare şi Calificare prin Învăţare şi Activităţi pentru Libertate, 12 persoane din Eparhia Timişoarei participă, în perioada 17-29 octombrie, la un stagiu de practică în Palermo, Italia.
Obiectivul general al proiectului îl constituie diminuarea inegalităţii de şanse a deţinuţilor şi foştilor deţinuţi în tranziţia de la penitenciar la viaţa socială şi de muncă şi sustenabilitate a departamentului de reintegrare socială printr-un proiect de pionierat în România, care vine concret în sprijinul persoanelor private de libertate, al familiilor acestora şi al comunităţii. O parte a proiectului se referă la activităţi de internship, partenerii transnaţionali furnizând modele de bună practică, având expertiză şi experienţă în domeniul economiei sociale. Organizaţiile non-profit, ai căror membri participă la acest internship, au ca scop acumularea de cunoştinţe în domeniul economiei sociale, vizitarea cooperativelor sociale, pentru a implementa modelele învăţate, adaptate la realităţile din România. Proiectul se desfăşoară pe parcursul a 36 de luni, până în septembrie 2012, fiind susţinut financiar prin Programul Operaţional pentru Dezvoltarea Resurselor Umane - POSDRU/69/ 6.1/S/32801S., Axa prioritară 6 - "Promovarea incluziunii sociale", domeniul major de intervenţie 6.1 "Dezvoltarea economiei sociale". Proiectul este implementat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor în parteneriat cu Federaţia "Filantropia" din România, Patriarhia Română, Ministero della Giustizia, Ufficio Esecuzione Penale Esterna, Italia, Ministero del Lavoro, Salute e Politiche Sociali, Italia, IRER Instituto Regionale di Ricerca della Lombardia, Italia, Obiettivo Lavoro, Italia, Unione degli Assessorati ale Politiche Socio-Sanitarie e del Lavoro, Italia. (Mihaela Zarie)



.jpg)
