„Tradiție în fir de aluat” la Biserica „Buna Vestire”‑Belu din București

Credincioşi mari și mici ne‑am adunat la un Atelier al hărniciei, organizat la sfârşitul verii de Parohia „Buna Vestire”‑Belu din București, sector 4. Tematica acestei întâlniri a fost colacul în tradiția poporului român.

După rugăciunea făcută la început, Maricica Lela ne‑a explicat și ne‑a demonstrat „pe viu” cum se face un colac, tipic zonei Moldovei, dându‑ne și rețeta acestuia. Colacul se realizează din „fire” lungi de aluat, împletite. Mai întâi se împletesc 16 „fire” de aluat, apoi 4. Tehnica împletirii stârnește uimirea, însă mâinile pricepute nu se încurcă. Ceea ce iese din mâinile dibace este o adevărată minunăție. O minunăție cu gust și aromă deosebite. Aceasta este doar o parte din procesul realizării colacului. Colacul este prezent în viața omului în toate momentele importante ale vieții sale: naștere și botez, nuntă și înmormântare.

Toți cei de faţă am prezentat ceea ce știam despre colac, despre ceea ce simbolizează el. La înmormânare (și parastase), colacul reprezintă legătura și iubirea pe care le‑o purtăm celor plecați la Dumnezeu; este un simbol al trecerii și un „pod” spiritual către lumea de dincolo. La nuntă, prin colacul adus, nașii le dau binecuvântare tinerilor. Turta sau colacul miresei se rupe deasupra capului acesteia pentru a aduce bună sporire și fertilitate. La naștere și la botez, se dau colaci moașei, nașilor și preotului ca semn de mulțumire și recunoștință. Regăsim colacul și în tradiția unor sărbători. Astfel, de Crăciun, colindătorii primesc colaci de la gazde, care simbolizează pâinea sacră a primei recolte. Se foloseau colaci ritualici la semănat sau la cules, pentru a asigura un rod bogat în anul care urmează.

Prezbitera Victorița Sperlea ne‑a reamintit ce este colacul: „o pâine dulce, tradițională (...), de formă rotundă, simbol al soarelui, al veșniciei sau al perfecțiunii. (...) Motivul caracteristic al colacului este împletitura, la care se pot adăuga decorațiuni speciale, tot din aluat, în formă de cruce, floare, frunze, porumbei”.

Am mai amintit de faptul că aceste „pâini dulci” simbolizează trecerea omului prin această viață. De asemenea, a arătat de unde provine termenul „colac”: din ebraică, unde „challah” însemna „pâine dospită”. Termenul se întâlnește și în limbile greacă, bulgară și poloneză. În limba slavonă, „kolo” înseamnă „cerc”. Rădăcina termenului ebraic tot la forma rotundă se referă.

La fel, am precizat că în literatura română, atât în creațiile populare (colinde, balade, Plugușorul), cât și în creațiile culte, apare motivul colacului, recitându‑le, spre exemplificare, celor prezenți, versuri ilustrative.

Preoteasa Victorița Sperlea a recitat versuri din Grigore Vieru: „Pâinică frumoasă,/ Din cuptor scoasă,/ Pâiniță cuminte,/ Cu fața fierbinte/ Cu fața măicuței,/ Cu mâna tăicuței,/ Ca soarele‑n vatră (...)”.

Prima întâlnire a Atelierului hărniciei de la sfârșit de vară, numit generic „Tradiție în fir de aluat”, a fost sprijinită de preotesele Georgiana Bărîcă și Victorița Sperlea, precum și de doamne din Comitetul parohial, cu sprijinul părintelui paroh Daniel‑Alexandru Bărîcă.