În Ajunul Crăciunului, marți, 24 decembrie 2024, a avut loc la Catedrala Patriarhală din Capitală un concert de colinde susținut de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române și de Grupul psaltic
„Trăim zile de bucurie duhovnicească în Ţara Sfântă“
Delegaţia Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, condusă de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a fost primită luni după-amiază de Preafericitul Teofil al III-lea, Patriarhul Ierusalimului şi al întregii Palestine. PF Teofil al III-lea a binecuvântat pelerinajul, dar şi oficierea Sfintei Liturghii la Sfântul Mormânt din Ierusalim. Astfel, în seara zilei de 1 spre 2 noiembrie cei 450 de români şi-au îndreptat paşii spre vechea cetate a Ierusalimului pentru a participa la slujba Sfintei Liturghii, săvârşită de Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan şi de IPS Metodios, Arhiepiscopul Taborului, în calitate de reprezentant al Patriarhiei de Ierusalim, alături de un sobor de preoţi şi diaconi. "Atât rotonda Sfântului Mormânt, cât şi Biserica Învierii au fost pline de credincioşi români. Ce poate fi mai înălţător şi mai nobil pentru sufletul unui creştin decât să primească lumină din lumina Sfântului Mormânt şi să constate cu ochii lui că Mormântul Domnului Hristos este gol, ca adeverire a Învierii Sale din morţi. La finalul slujbei, IPS Mitropolit Teofan a binecuvântat grupurile de pelerini care au mai rămas timp de jumătate de oră în piaţa din faţa bisericii Sfântului Mormânt pentru a intona cântări religioase. Trăim zile de bucurie duhovnicească în Ţara Sfântă, urmând lui Dumnezeu şi sfinţilor Săi", a relatat pentru Radio TRINITAS pr. Andrei Zlăvog, directorul Centrului de Pelerinaj "Sfânta Parascheva" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.
Cei 450 de pelerini din Moldova cu cele nouă autocare au ajuns ieri în nordul Ţării Sfinte, în provincia Galileea. Pelerinajul în Ţara Sfântă, "Dor de pustie, dor de cer", organizat de Centrul de Pelerinaj "Sfânta Parascheva" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, a început pe 28 octombrie 2010 şi se va încheia mâine. (Constantin Ciofu)