După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Un nou complex de servicii pentru vârstnici
Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, s-a aflat joi, 24 noiembrie, în mijlocul credincioşilor din municipiul Orăştie, unde a sfinţit un aşezământ social de îngrijire a persoanelor vârstnice.
În cuvântul rostit participanţilor la inaugurarea aşezământului, Preasfinţia Sa a subliniat, cu argumente din Scriptură şi din Sfinţii Părinţi, atitudinea de iubire pe care trebuie să o câştigăm în noi înşine, la nivelul inimii noastre, şi pe care, apoi, să o manifestăm în exterior, în relaţiile cu aproapele nostru, aproapele putând fi oricine. Milostenia, a mai spus Preasfinţia Sa, este fapta care acoperă mulţime de păcate şi ajunge până în faţa lui Dumnezeu, pentru că prin milostenie ajungem să ne asemănăm lui Dumnezeu Cel milostiv, iar faptele de milostenie, prin care se manifestă în mod concret iubirea aproapelui, constituie criteriul după care vor fi judecaţi toţi oamenii. Îndemnul de sfârşit a fost acela de a căuta să facem faptele de milostenie, pentru că doar aşa vom dobândi Împărăţia lui Dumnezeu. Aşezământul social a fost realizat printr-un proiect cu finanţare europeană, intitulat "Complex de servicii pentru vârstnici", început în octombrie 2010 şi la care Episcopia Devei şi Hunedoarei a participat ca partener. Ansamblul de clădiri care face obiectul proiectului şi care a fost reabilitat după standarde europene se află în proprietatea Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din Orăştie, fiind un monument istoric local, datorită faptului că a reprezentat cea mai veche şcoală din municipiul Orăştie. Clădirea, aflată în vecinătatea Bisericii "Adormirea Maicii Domnului" din Orăştie, a deservit, în decursul timpului, drept centru de plasament pentru copiii nevoiaşi din Orăştie, iar în urmă cu câţiva ani a fost dezafectată şi, ulterior, reabilitată.



.jpg)
