Peste 200 de tineri proveniți din diferite comunități ortodoxe din Austria au participat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la cea de‑a 13‑a Întâlnire Panortodoxă a Tineretului, desfășurată la Viena sub genericul „Sfintele Taine - calea noastră spre sfințire”. Evenimentul a constituit un prilej de rugăciune, aprofundare a credinței și comuniune frățească, reunind tineri de diferite naționalități, dar uniți prin apartenența la aceeași Biserică Ortodoxă.
Un nou lăcaş de închinare în Episcopia Tulcii
Preasfinţitul Visarion, episcopul Tulcii a sfinţit ieri o nouă biserică, în care se vor ruga credincioşii din filia Altân – Tepe, aparţinătoare de parohia Vasile Alecsandri, protopopiatul Babadag.
Biserica a fost ridicată în cinstea Sfintei Muceniţe Varvara şi a Sfinţilor împăraţi Constantin şi Elena, la slujba de sfinţire chiriarhul locului fiind înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. După slujba de sfinţire a fost oficiată Sfânta Liturghie arhierească la care au luat parte câteva sute de credincioşi.



.jpg)
