Asociația „PATMOS” Onești va dezvolta, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, un mecanism de sprijin la domiciliu pentru persoanele vârstnice, adulții cu dizabilități și alte persoane vulnerabile care nu se pot deplasa pentru a beneficia de hrană. Proiectul „Masa aproapelui” este finanțat de Consiliul Județean Bacău și prevede furnizarea a cel puțin 1.500 de porții de hrană caldă.
Un nou parteneriat încheiat de Centrul „Aripi de lumină“ cu Grădiniţa „Floarea Soarelui“ din Craiova
Centrul pentru copii „Aripi de lumină“ al Asociaţiei „Vasiliada“, ONG patronat de Arhiepiscopia Craiovei, a încheiat de curând un parteneriat cu Grădiniţa „Floarea Soarelui“ din Craiova. Acordul dintre cele două instituţii prevede desfăşurarea mai multor activităţi educaţionale şi recreative. O astfel de acţiune a avut loc săptămâna trecută, când un grup de copii din cadrul Centrului „Aripi de lumină“ i-a vizitat pe prietenii lor mai mici de la grădiniţă. „Această acţiune a avut tema «Animalele sălbatice şi animalele domestice». Micuţii au pictat măşti de animale, pe care mai apoi le-au decupat şi am făcut fotografii. De asemenea, copilaşii de la grădiniţă, ajutaţi de copiii noştri, au făcut prezentarea în engleză a câte unui animăluţ pe care îl aveau pictat pe o planşetă şi au interpretat un cântecel. A fost un moment de mare bucurie atât pentru copii, şi în aceeaşi măsură pentru noi“, a precizat Renata Bănescu, coordonatoarea Centrului social „Aripi de lumină“. Astfel de activităţi educaţionale şi recreative vor mai fi organizate în cadrul parteneriatului, în zile de sărbătoare, precum 1 martie şi 1 iunie.
Centrul de zi „Aripi de lumină“ este coordonat de Asociaţia „Vasiliada“ şi funcţionează cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. Adăposteşte copii cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani. Necesitatea înfiinţării unui astfel de centru s-a făcut simţită cu câţiva ani în urmă, în vederea sprijinirii educaţionale a copiilor cu probleme sociale. În prezent, centrul este coordonat de preotul Adrian Stănulică, director al Asociaţiei „Vasiliada“ şi consilier social în cadrul Arhiepiscopiei Craiovei.



.jpg)
