„Taina cea din veac ascunsă și de îngeri neștiută”, Nașterea din Fecioara Maria a Fiului lui Dumnezeu devenit Om, a fost prăznuită cu multă solemnitate și bucurie la Catedrala Patriarhală din
Un nou sector în cadrul Administrației Arhiepiscopiei Craiovei
La Craiova a avut loc sâmbătă, 18 ianuarie 2020, întrunirea Consiliului eparhial și a Adunării eparhiale ale Arhiepiscopiei Craiovei. Evenimentul s-a desfășurat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cetatea Băniei, în Aula „Nestor Vornicescu”.
După prezentarea rapoartelor de activitate ale sectoarelor eparhiale în Consiliul eparhial, în paraclisul facultății a avut loc slujba de Te Deum, ca mulțumire adusă lui Dumnezeu pentru toate realizările din anul 2019 și ca rugăciune de binecuvântare pentru activitățile anului 2020.
Ședința Adunării eparhiale a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei. Raportorii comisiilor adunării au prezentat dările de seamă pentru următoarele comisii: administrativ-bisericească, culturală și educațională, economică, bugetară și patrimonială, social-filantropică, silvică, agricolă și organizatorică, juridică și de validare. După acest moment, au fost supuse la vot rapoartele de activitate pe anul 2019, măsurile propuse pentru anul 2020, precum și bugetul de venituri și cheltuieli. În ședința Consiliului eparhial și în cadrul Adunării eparhiale, s-a luat decizia înființării anumitor sectoare, dintre care amintim Sectorul învățământ, activități cu tineretul și de catehizare. În acest sens, a fost prezentat părintele Gabriel Sorescu, consilier coordonator al acestui sector.
La final, Mitropolitul Olteniei a vorbit despre semnificația acestei întruniri: „În primul rând mulțumim lui Dumnezeu pentru activitatea rodnică ce s-a desfășurat anul trecut. Însuși Dumnezeu ne-a chemat ca să lucrăm împreună cu El la înfrumusețarea lumii. El ne-a dat acest mandat de a colabora cu El pentru bunul mers al lumii și al creației. Creșterea are o dimensiune verticală și una orizontală. Pe orizontală noi creștem înmulțindu-ne și conturând o societate după rânduiala lui Dumnezeu și după legile divine, iar pe verticală este o creștere în inteligență, rațiune și în spiritualitate. În această unitate, în această complexitate, îl vedem pe Mântuitorul Iisus Hristos care este Cuvântul vieții. El este Cuvântul care Se descoperă în lume. El este lumina care strălucește în lume. El este cel care a venit pentru noi, oamenii, și pentru a noastră mântuire și El conduce lumea până la sfârșitul ei, când pe toate le va reuni pentru Sine ca să le prezinte Tatălui ceresc ca o încununare a jertfei și a activității Sale”.
În încheiere, ierarhul a mulțumit membrilor Adunării eparhiale pentru implicare și pentru prezență, părinților consilieri care coordonează sectoarele arhiepiscopiei și părinților protoierei, precum și preoților, monahilor și credincioșilor din eparhie pentru sprijinirea activității Bisericii.