Ședința de lucru a Consiliului eparhial și a Adunării eparhiale a Episcopiei Daciei Felix a avut loc sâmbătă, 31 ianuarie 2026, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, Serbia.
Ședința de lucru a Consiliului eparhial și a Adunării eparhiale a Episcopiei Daciei Felix a avut loc sâmbătă, 31 ianuarie 2026, în Catedrala Episcopală „Înălțarea Domnului” din Vârșeț, Serbia.
La sediul administrativ al Episcopiei Devei și Hunedoarei din Deva s‑au desfășurat joi, 29 ianuarie, lucrările Consiliului și ale Adunării eparhiale, sub președinția Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul
Ședința anuală a Consiliului și a Adunării eparhiale din cadrul Arhiepiscopiei Alba Iuliei a avut loc la 27 ianuarie, în Sala de conferințe a Căminului bisericesc „Peregrinus” din oraşul Marii Uniri. În cadrul ședinței Consiliului eparhial, membrii organismului, clerici și mireni, au discutat despre principalele activități desfășurate în anul 2025, şedinţa fiind urmată de întrunirea membrilor Adunării eparhiale pe comisii de specialitate.
La Târgoviște au avut loc marți, 27 ianuarie, lucrările Consiliului eparhial și ale Adunării eparhiale ale Arhiepiscopiei Târgoviștei, desfășurate sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal.
Lucrările Consiliului și Adunării eparhiale ale Arhiepiscopiei Craiovei, moment de bilanţ pentru activitatea desfăşurată în anul 2025 şi de planificare a activităţilor pentru anul 2026, au avut loc sâmbătă, 24 ianuarie. Şedinţele de lucru au fost prezidate de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei.
La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea au avut loc, în 17 ianuarie, ședințele ordinare ale celor două organisme eparhiale principale, respectiv Consiliul eparhial și Adunarea eparhială a Episcopiei Oradiei, într-un cadru de bilanț, reflecție și mulțumire, la încheierea mandatului 2022-2026.
Sâmbătă, 15 februarie 2025, a avut loc, în sala de şedinţe a Protopopiatului Huşi, sub preşedinţia Preasfinţitului Părinte Episcop Ignatie, şedinţa anuală a Consiliului eparhial și a Adunării eparhiale a
La finalul săptămânii trecute, în Arhiepiscopia Dunării de Jos au fost organizate întrunirile forurilor eparhiale, respectiv Consiliul eparhial și Adunarea eparhială. Duminică, ierarhul locului a slujit în capela Muzeului Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos.
În Pavilionul Muzeal Multicultural din cadrul Muzeului Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Dumbrava Sibiului a avut loc sâmbătă, 1 februarie, şedinţa de lucru a Consiliului şi Adunării eparhiale din Arhiepiscopia Sibiului. Lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a prezidat ședința anuală a Consiliului eparhial și a Adunării eparhiale, care au avut loc marţi, 28 ianuarie, în sala de conferințe a Căminului bisericesc „Peregrinus” din Alba Iulia.
În Arhiepiscopia Târgoviștei s-a desfășurat marți, 28 ianuarie, ședința Adunării eparhiale. Întâlnirea a fost precedată de cea a Consiliului eparhial și de slujba de Te Deum săvârșită în Paraclisul Kretzulescu în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal.
La sediul administrativ al Episcopiei Devei și Hunedoarei din Deva s-au desfășurat, în 23 ianuarie, lucrările ședinței Consiliului eparhial și a Adunării eparhiale.
La Catedrala Episcopală „Învierea Domnului” din Oradea, a avut loc sâmbătă, 18 ianuarie, ședința ordinară de lucru a Consiliului eparhial și întrunirea anuală a Adunării eparhiale din cadrul Episcopiei Oradiei, marcate într-o manieră festivă de Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române.
Luni, 13 ianuarie 2025, la reşedinţa Episcopiei din Bălţi, s‑a desfăşurat şedinţa Consiliului eparhial al Episcopiei din Bălţi. Şedinţa a fost prezidată de către Preasfinţitul Părinte Antonie,
În sala „Spiridon Cândea” a Facultății de Teologie Ortodoxă „Sfântul Andrei Șaguna” din Sibiu a avut loc vineri, 8 februarie, o ședință de lucru a Permanenței Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Sib
La Centrul eparhial de la Roman a avut loc marți, 14 februarie, întâlnirea membrilor Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, informează Biroul de presă al eparhiei. Întâlnirea a avut loc
În paraclisul de la demisolul Catedralei Episcopale „Învierea Domnului” din Oradea, a avut loc, în 5 februarie, şedinţa de lucru a Consiliului eparhial al Episcopiei Oradiei, prezidată de
La începutul acestei săptămâni, în Arhiepiscopia Târgoviştei au avut loc mai multe evenimente de interes pentru viaţa bisericească. Luni, 7 februarie, s‑au desfăşurat lucrările
La Liceul Ortodox „Sfântul Nicolae” din Zalău s‑au desfășurat duminică, 30 ianuarie, lucrările ședințelor Consiliului eparhial și Adunării eparhiale din Episcopia Sălajului. În
Permanența Consiliului eparhial Suceava a aprobat miercuri, 26 ianuarie, înființarea Mănăstirii „Duminica Tuturor Sfinților”-Părhăuți, din Todirești, județul Suceava. Obștea se va
La Centrul eparhial de la Roman a avut loc joi, 27 ianuarie 2022, întâlnirea membrilor Consiliului eparhial al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, informează Biroul de presă al eparhiei. Ședința a


