Mănăstirea Pasărea din județul Ilfov a devenit astăzi, 5 iunie, o adevărată grădină duhovnicească împodobită cu flori alese, reunind clerici și pelerini adunați din întreaga țară pentru a cinsti două sfinte care „s‑au întraripat cu dumnezeiescul dor”: Sfânta Cuvioasă Elisabeta și Sfânta Cuvioasă Filofteia, mama Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica. La sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșite de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, sub protia Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal, în biserica mare a mănăstirii a avut loc proclamarea locală a canonizării celor două cuvioase.
Ședința anuală de lucru a Consiliului eparhial și a Adunării eparhiale la Deva
La sediul administrativ al Episcopiei Devei și Hunedoarei din Deva s-au desfășurat, în 23 ianuarie, lucrările ședinței Consiliului eparhial și a Adunării eparhiale.
Lucrările s-au desfăşurat sub președinția Preasfințitului Părinte Nestor, Episcopul Devei și Hunedoarei, fiind prezenți Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Devei și Hunedoarei, membrii Permanenței Consiliului eparhial și membrii clerici și mireni ai Consiliului eparhial. Rapoartele privind activitatea din anul trecut au fost înaintate plenului Adunării eparhiale spre aprobare.
Ședința Adunării eparhiale a fost precedată de săvârșirea slujbei de Te Deum și a slujbei de pomenire pentru Întâiul Arhipăstor al Episcopiei Devei și Hunedoarei, vrednicul de pomenire Episcop Gurie Georgiu, slujbe oficiate de PS Părinte Gherontie Hunedoreanul.
PS Părinte Episcop Nestor a vorbit la finalul lucrărilor despre bucuria prilejuită de hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din luna iulie a anului trecut, de recunoaștere și așezare în rândul sfinților a Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, împreună cu cei 15 sfinți duhovnici români, mucenici și mărturisitori, bucurie ce se va desăvârși în acest an prin proclamarea oficială a canonizării. Ierarhul a adresat, apoi, un cuvânt de mulțumire celor implicaţi, pentru colaborare şi lucrările împlinite în anul precedent.



.jpg)
