În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Valorificarea patrimoniului cultural-bisericesc
În cursul anului 2012, la Centrul de Perfecţionare Profesională al Episcopiei Caransebeşului, au avut loc diferite cursuri de formare şi perfecţionare profesională pentru angajaţii Centrului eparhial şi ai celor patru protopopiate, implicaţi în valorificarea patrimoniului cultural bisericesc, după ce, în anul 2011, la Băile Herculane, 125 de participanţi au absolvit cursurile de perfecţionare profesională pentru ocupaţia de muzeograf.
În lunile ianuarie şi februarie, 40 de clerici şi mireni au participat la cursurile de iniţiere TIC - introducere, prelucrare şi validare date, pe care le-au absolvit în urma examenului organizat la sfârşitul fiecărei serii din cele trei. Cursanţii au fost, astfel, instruiţi să utilizeze atât sisteme de operare, cât şi aplicaţii ce rulează cu acestea prin noţiuni teoretice şi exemple practice. Fiecare participant a avut propria staţie de lucru, făcând astfel posibil ca sesiunile de training să se desfăşoare la standarde ridicate de cunoştinţe, dezvoltând aplicaţii practice ce simulează activitatea de învăţare. Au urmat apoi, în lunile martie şi aprilie, alte cursuri de specializare pentru ocupaţia de muzeograf, respectiv cursuri de gestiune şi clasare a bunurilor culturale, denumite în literatura de specialitate internaţională DOC-PAT, aplicaţie ce permite exportarea unor fişe de obiect sau înregistrări din arhiva documentară. La finalul desfăşurării acestora, 40 de angajaţi din tot cuprinsul eparhiei au absolvit şi au obţinut diplome şi certificate profesionale recunoscute în Uniunea Europeană. Absolvenţii au învăţat să inventarieze corect, profesional, bunurile de patrimoniu cultural-bisericesc existente în parohii, dosarele de inventariere realizate constituind materialul necesar pentru formarea unei baze de date electronice. Lunile mai şi iunie ale anului trecut au adus noi oportunităţi de pregătire pentru angajaţi, astfel încât 25 dintre aceştia au urmat şi au absolvit cursuri de formatori. În cadrul cursului autorizat de formator au fost prezentate caracteristicile procesului de învăţare, metode şi tehnici utilizate în educaţia adulţilor, metode de proiectare, organizare şi evaluare a programelor de formare. De asemenea, s-a pus accent pe evidenţierea modalităţilor de menţinere a calităţii programelor de formare şi instruire. Doisprezece dintre angajaţii episcopiei, selectaţi în urma unui amplu proces de analiză a dosarelor de înscriere, însoţiţi de cei doi responsabili ai echipei de implementare a proiectului, au avut deosebita şansă de a se afla timp de o săptămână, în perioada 29 iulie-5 august, în Republica Slovacia, la un stagiu internaţional de informare şi documentare în domeniul muzeal, realizându-se astfel un frumos şi interesant schimb de experienţă între partenerii transnaţionali ai proiectului. Printre obiectivele vizate s-au numărat: Facultatea de Teologie Ortodoxă a Universităţii Safarik din Prešov, oraşul Bardejov, inclus în lista Patrimoniului Mondial UNESCO, Muzeul de Icoane Šariš, care păstrează o impresionantă colecţie de icoane ale Bisericii de Răsărit, Seminarul Teologic Ortodox, care are amenajat în cadrul său un muzeu cu bunuri culturale de patrimoniu ce au fost adunate de la parohiile ce se află în partea de est a Slovaciei. De asemenea, a fost vizitat Oficiul de Patrimoniu Cultural din Prešov, luând astfel contact cu obiectele de patrimoniu din Slovacia, Muzeul de Icoane de la Galeria de Artă "Dezidera Milliho" din orăşelul Svidník, Muzeul Culturii Ucrainene din Svidník, care cuprinde documente istorice, o expoziţie cu dezvoltarea de arte şi meserii, arte plastice şi locuinţe de la mijlocul secolului al XVIII-lea până la începutul secolului XX, satul Rusky Potok, a cărui biserică veche de lemn poartă hramul "Sfântul Arhanghel Mihail". Toate icoanele sunt originale şi păstrate în condiţii bune şi fac parte din patrimoniul UNESCO. Muzeul Satului în aer liber din Humenné sau Muzeul de Arhitectură Folclorică Vihorlat, Muzeul Regiunii din Prešov sau "Krajské múzeum Prešov", satul Ulicske Krive, în care se află biserica monument istoric şi patrimoniu UNESCO au reprezentat alte obiective ale schimbului de experienţă realizat. Prin prezenţa profesorilor Facultăţii de Teologie Ortodoxă a Universităţii din Prešov, în eparhia noastră s-a realizat, în luna septembrie, în cadrul celor cinci work-shopuri desfăşurate la toate centrele de lucru din judeţul Caraş-Severin, transferul de expertiză în domeniul patrimoniului bisericesc, de la partenerul transnaţional către grupul-ţintă, format din 500 de angajaţi implicaţi în activitatea bisericească şi administrativă a tuturor unităţilor bisericeşti aparţinătoare Episcopiei Caransebeşului. Un nou programde formare Ultimul trimestru al anului 2012, începând cu 1 octombrie, a adus posibilitatea organizării unui nou program de formare, respectiv de comunicare în limba engleză, în urma căruia alţi 40 de cursanţi vor putea comunica într-o limbă de circulaţie internaţională, răspunzând astfel unor noi exigenţe profesionale. Două dintre cele trei serii de participanţi au absolvit cursul de câte cinci săptămâni, urmând ca la finele lunii ianuarie 2013 să fie organizat examenul şi pentru cea de-a treia serie. Instruirea are în vedere atât transferul de cunoştinţe de limbă engleză de bază: gramatică, lexic şi conversaţie, cât şi de termeni de specialitate specifici muzeologiei şi patrimoniului cultural. Toate cursurile organizate şi desfăşurate la Centrul de Perfecţionare Profesională din Caransebeş au fost autorizate CNFPA şi au fost gratuite. Proiectul nu se încheie cu finalizarea acestor cursuri. Urmează în lunile februarie şi martie 2013 o altă etapă în derularea şi implementarea acestui proiect, prin care toţi angajaţii vor lua parte la seminarii de informare în domeniul protecţiei muncii şi protecţiei mediului.