În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Vârstnicii, sărbătoriţi în Parohia braşoveană Valea Cetăţii
Fundaţia "Sf. Constantin şi Elena - Valea Cetăţii - Braşov" acordă o atenţie deosebită persoanelor vârstnice. Începând cu anul 2005, fundaţia organizează în fiecare an, trimestrial, aniversarea zilei de naştere pentru credincioşii cu vârsta peste 60 de ani, care participă frecvent la sfintele slujbe în Biserica ortodoxă "Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena" din Braşov. În cei şase ani au fost aniversaţi 574 de credincioşi vârstnici.
Joi, 18 august, fundaţia a organizat aniversarea zilei de naştere pentru credincioşii vârstnici născuţi în lunile iulie, august şi septembrie. Au participat 20 de credincioşi sărbătoriţi, cu vârsta cuprinsă între 61 şi 92 ani, conform celor precizate de părintele paroh Corneliu Gârbacea, preşedinte al fundaţiei. Programul religios a cuprins Rugăciunea de mulţumire, Rugăciunea la ziua de naştere, Rugăciunea pentru cererea celor de trebuinţă şi de folos, Cuvânt duhovnicesc şi Cântări religioase. Sărbătoriţilor li s-au oferit flori, felicitări şi un dar duhovnicesc care constă în publicaţii ("Maica Domnului în Biserica Ortodoxă", "Drumul sufletului după moarte", un pliant cu informaţii referitoare la activitatea fundaţiei şi o iconiţă cu Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena). "Vizibil emoţionaţi, credincioşii sărbătoriţi au mulţumit Părintelui Ceresc pentru purtarea de grijă ce le-a arătat-o de-a lungul vieţii, dar şi voluntarilor fundaţiei, care i-a felicitat. Restaurantul Chinezesc din Piaţa Sfatului a oferit sărbătoriţilor un prânz festiv. Atmosfera de la restaurant a fost plăcută, această întâlnire concretizându-se într-un prilej deosebit pentru credincioşii vârstnici de a-şi împărtăşi propriile trăiri, sentimente, bucuriile şi necazurile care i-au încercat în trecut", a mai menţionat pr. Cornliu Gârbacea, care a adăugat că o serie de firme şi de persoane binevoitoare şi-au dat mâna pentru a susţine acest eveniment. (O.R.)