În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Viaţa parohiilor: Concursuri şi dialoguri interconfesionale în comuna Tomeşti
▲ Aproape 200 de elevi de la şcolile din comuna Tomeşti participă, zilele acestea, la un proiect de activităţi culturale, artistice şi religioase ▲ Elevii sunt atât catolici, cât şi ortodocşi ▲ Evenimentul se desfăşoară în parteneriat cu o congregaţie catolică italiană ▲ Lecţiile şi dialogurile religioase sunt moderate de preoţii ortodocşi din Tomeşti şi de parohul comunităţii catolice de aici ▲ Nu lipsesc nici concursurile, finalizate cu premii care constau în excursii ▲
Perioada 6-12 august 2007 este una deosebită pentru tinerii din parohiile ortodoxe şi catolice din comuna Tomeşti, judeţul Iaşi. La iniţiativa pr. Pavel Chelaru, parohul de la biserica catolică din Tomeşti, se desfăşoară în incinta Şcolii „D. D. Pătrăşcanu“ din localitate, o serie de activităţi educative, practice, culturale şi spirituale, în care sunt direct implicaţi aproape 200 de copii de la şcolile din comuna Tomeşti, precum şi din parohia Chipereşti. Aceste activităţi, grupate sub genericul „Istoria Curcubeului Minunat“, au ca scop crearea unei apropieri între tinerii de confesiuni diferite, care trăiesc în aceeaşi comunitate. Colaborare româno-italiană Manifestările de la Tomeşti sunt organizate în colaborare cu un grup de tineri voluntari din Italia şi cu surorile Gabriela şi Fatima, membre ale Congregaţiei catolice „San Giuseppe“ din Milano, Italia. „Aceşti străini au oferit o parte din suportul material necesar manifestărilor şi cea mai mare parte a suportului operaţional. Copiii lucrează grupaţi în ateliere, având ca supraveghetori pe tinerii din Italia, dar şi pe membrii familiilor române plecate de mult timp din ţară. Nu lipsesc din mijlocul activităţilor nici cadre didactice de la şcolile comunei noastre“, ne-a spus pr. Teofil Leuştean, parohul de la Chipereşti, una dintre comunităţile ortodoxe implicate în proiect. Pe lângă acestea, autorităţile locale, în speţă Primăria din Tomeşti, au asigurat transportul copiilor şi o parte din alimentele necesare. De asemenea, primarul Ştefan Timofte a oferit câteva lecţii demonstrative de arte marţiale, împreună cu elevii şcolii de arte, marţiale condusă de domnia sa. Concurs şi premii pentru câştigători Activităţile de atelier se desfăşoară pe marginea unei teme alese de organizatori. Astfel, coordonatorii citesc la începutul lucrărilor o povestioară, din care elevii trebuie să desprindă un mesaj. Pornind de la aceasta, ei pictează diferite imagini, alcătuiesc jocuri de grup, ori pregătesc momente artistice. „Copiii au fost înscrişi încă din timpul şcolii la aceste manifestări. Programul zilnic se desfăşoară în intervalul 9.00-17.00, cu pauze de masă. Duminică, 12 august, în ultima zi a manifestărilor, după ce fiecare vom participa, la parohiile noastre, la oficierea Sfintei Liturghii, ne vom aduna pentru a organiza un concurs cu premii. Câştigătorii vor avea posibilitatea să meargă într-o excursie în judeţul Constanţa sau la mănăstirile din nordul Moldovei“, ne-a spus pr. Ştefan Bitere, parohul de la Tomeşti II. Cateheze şi dialoguri interconfesionale În afară de activităţile de atelier, programul zilnic include şi lecţii de religie. Aceste cateheze sunt susţinute de preoţii implicaţi în program, şi anume pr. Ştefan Bitere şi pr. Gabriel Enache, de la Tomeşti, pr. Teofil Leuştean, de la Chipereşti, şi pr. Pavel Chelaru, de la parohia catolică din Tomeşti. Prelegerile preoţilor sunt urmate de dialoguri interconfesionale, în care elevii de ambele confesiuni pot afla multe despre specificul fiecăreia dintre cele două comunităţi creştine. Manifestările de acest gen sunt o tradiţie la Tomeşti. Anul trecut, un proiect asemănător a adunat copii ortodocşi şi catolici din Tomeşti, care au participat, alături de cadre didactice şi preoţii din comună, la discuţii şi activităţi diverse.