În Ajunul Crăciunului, 24 decembrie, la Reședința Patriarhală din Capitală a fost vestită, potrivit rânduielii tradiționale, Nașterea Domnului. După oficierea Liturghiei Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, soborul de slujitori condus de părintele arhimandrit Clement Haralam, Mare Eclesiarh al Catedralei Patriarhale istorice din București, a purtat icoana praznicală la Reședința Patriarhală. Aceștia au fost întâmpinați în Salonul „Sfinții Români” din Reședința Patriarhală de către Întâistătătorul Bisericii noastre, cu acest prilej fiind săvârșit și un Polihroniu.
Vizită arhierească în Parohia Bucerdea Vinoasă, Alba
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, a fost prezent, luni, 18 septembrie, în Parohia Bucerdea Vinoasă, Protopopiatul Alba Iulia, unde a vizitat șantierul vechii biserici parohiale, lăcaș de cult edificat la jumătatea secolului al XVII-lea.
Ierarhul a constatat stadiul lucrărilor de reconstrucție a vechiului lăcaș de închinare şi a oferit sfaturi duhovnicești celor prezenţi, conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei.
Vechea biserică parohială din localitatea Bucerdea Vinoasă a fost ridicată în preajma anului 1650, fiind biserică parohială până în anul 1925, când a fost construit un nou lăcaș de închinare. Vechea biserică, afectată de trecerea timpului și de intemperii, a suferit o degradare accentuată. În luna octombrie a anului 2019 a fost înaintat un dosar privind obținerea autorizației de reconstrucție a vechiului lăcaș de cult, iar din primăvara anului 2020, au început lucrările de restaurare și reabilitare a vechii biserici.
Comunitatea credincioșilor din Parohia Bucerdea Vinoasă este păstorită de către pr. Virgil Bolea.






.jpg)
