Aproape 100 de clerici proveniți din eparhiile din cuprinsul Mitropoliei Munteniei și Dobrogei au susținut miercuri, 17 iunie, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București, proba
Vizită arhierească la o parohie din Arad
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost prezent duminică, 17 iulie, în Parohia Micălaca Nouă-Pasaj, municipiul Arad, săvârșind Sfânta Liturghie în biserica comunității. Împreună cu ierarhul s-au rugat părintele paroh Petru Ursulescu și arhidiaconul Claudiu Ștefan Condurache. Răspunsurile liturgice au fost date de către un grup numeros de credincioși.
La momentul rânduit, Arhiepiscopul Aradului a rostit un frumos cuvânt de învățătură, intitulat „Credință și ascultare” (cf. Ev. Matei 8, 28-34).
La finalul Sfintei Liturghii, părintele Petru Ursulescu a adresat un cuvânt de mulțumire ierarhului pentru vizita pastorală efectuată în cadrul comunității pe care o păstorește și i-a oferit o icoană cu Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Parohia Micălaca Nouă-Pasaj are o capelă amenajată într-o fostă magazie a Liceului Național de Informatică din Arad și a fost înființată în anul 2019, ne-a transmis arhid. Claudiu Condurache.



.jpg)
