Praznicul Naşterii Domnului a adunat şi în acest an mulţimi de credincioşi la Catedrala Mitropolitană din Sibiu. Sfânta Liturghie din ziua marelui praznic a fost săvârşită de
Vizită arhierească la Spitalul din Moineşti
Spitalul Municipal din Moineşti, judeţul Bacău, a fost vizitat marţi, 21 februarie, de Preasfinţitul Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor două Americi, la invitaţia dr. Adrian Cotîrleţ, managerul spitalului şi membru în Adunarea Naţională Bisericească.
Preasfinţitul Episcop-vicar Ioan a fost întâmpinat la Capela "Sfântul Mucenic Pantelimon" a Spitalului din Moineşti de un sobor de preoţi, condus de preotul Alexandru Maxim, ca delegat al Preasfinţitului Ioachim, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, dar şi de oficialităţi locale. Preasfinţia Sa şi-a manifestat bucuria de a fi prezent pe meleagurile natale şi a rostit un cuvânt de învăţătură despre importanţa răbdării în vindecarea bolii şi despre consolidarea relaţiilor sociale. "De fiecare dată când vin în ţară, la şedinţa Sfântului Sinod, încerc să revin acolo unde am copilărit, să vizitez casa natală, părinţii şi bisericile din regiune. De această dată, am avut ocazia să vizitez municipiul Comăneşti şi să cunosc deosebita lucrare spirituală şi socială a capelei şi a spitalului din Moineşti. Mă bucur tare mult, mai ales că anul acesta a fost dedicat de către Patriarhia Română în mod particular Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor", a spus Preasfinţitul Ioan Casian de Vicina. Auditoriul s-a împărtăşit şi din experienţa Preasfinţiei Sale ca episcop în diaspora, după care a fost vizitat spitalul, care este dotat la nivel european şi se află între primele trei spitale acreditate din ţară. Atât personalul spitalului, cât şi bolnavii au avut parte de un popas duhovnicesc deosebit, primind arhiereasca binecuvântare prin mâinile Preasfinţitului Ioan. "Prezenţa Preasfinţiei Voastre în acest spital, prin puterea pe care o are un arhiereu, va aduce multă mângâiere bolnavilor", a spus părintele Alexandru Maxim. Anul 2012, care este dedicat Sfântului Maslu şi îngrijirii bolnavilor, are o semnificaţie deosebită pentru spitalul din Moineşti, mai ales pentru faptul că se împlinesc 10 ani de când, la iniţiativa dr. Adrian Cotîrleţ şi cu binecuvântarea Preasfinţitului Ioachim Băcăuanul, s-a sfinţit primul paraclis din incinta spitalului şi s-a instituit serviciul religios în spital.