Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Vizită arhierească la un penitenciar tulcean
Cu prilejul sărbătorii „Cinstirea lanţului Sfântului Apostol Petru”, 16 ianuarie, Preasfinţitul Părinte Visarion, Episcopul Tulcii, a oficiat Sfânta Liturghie în Capela „Sfinții Apostoli Petru şi Pavel” din incinta Penitenciarului de Maximă Siguranţă Tulcea.
Această zi specială de sărbătoare a fost un prilej pentru o nouă vizită pastorală pe care Episcopul Tulcii a făcut-o în mijlocul persoanelor private de libertate, ca parte a Protocolului de parteneriat încheiat între Episcopia Tulcii și Penitenciarul de Maximă Siguranţă Tulcea.
La Sfânta Liturghie, Preasfinţia Sa a fost înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, participând deţinuţi și personalul penitenciarului.
Răspunsurile la strană au fost date de către elevi ai Seminarului Teologic din Tulcea și o parte din deținuți. În cuvântul de învăţătură adresat cu acest prilej, ierarhul a vorbit despre viața Sfântului Apostol Petru, despre istoria sărbătorii de la 16 ianuarie și despre credinţă şi pocăinţă.
La final, Preasfinția Sa le-a oferit mici daruri participanților la slujbă, iar reprezentanții instituției i-au dat Preasfințitului Părinte Episcop Visarion în dar o icoană pe sticlă.
După oficierea slujbei, ierarhul a vizitat biblioteca penitenciarului și unul dintre atelierele de produse artizanale.



.jpg)
