Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Vizită arhierească pe șantierul noii grădinițe construite de Arhiepiscopia Alba Iuliei
Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, însoțit de arhid. Rafael Orzeiu, consilier economic, și de pr. Petrișor Muntean, inspector eparhial, a efectuat o vizită pe șantierul noii grădinițe care se construiește în municipiul Alba Iulia. Conform Arhiepiscopiei Alba Iuliei, ierarhul a evaluat stadiul lucrărilor și a purtat discuții despre obiectivele propuse pentru anul în curs, privind ridicarea noii grădinițe, cu Cornel Florea, managerul firmei de construcții ce execută lucrarea. În a doua jumătate a anului 2022, Arhiepiscopia Alba Iuliei a iniţiat un nou proiect socio-educațional pentru a veni în sprijinul nevoilor comunității locale. Proiectul constă în edificarea unei noi grădinițe moderne în municipiul Alba Iulia, iar de serviciile educaționale oferite vor putea beneficia aproximativ 65 de copii. Campusul unității preșcolare va cuprinde o clădire cu spații adecvate pentru activitățile educative ale copiilor, sală de mese, sală multifuncțională, un paraclis pentru rugăciune, un amfiteatru în aer liber și o grădină pentru activități de tip outdoor.



.jpg)
