Începutul lunii iulie a acestui an, 2026, marchează pentru Serviciul de Colportaj Bisericesc (SCB) al Arhiepiscopiei Bucureștilor împlinirea a 18 ani de funcționare și de slujire în sprijinul misiunii Bisericii Ortodoxe. Cei 18 ani de activitate neîntreruptă reprezintă maturizarea unui serviciu productiv care, prin întreaga sa activitate, și-a asumat misiunea de a sprijini lucrarea pastorală, liturgică, culturală și filantropică a Bisericii.
Vizită caritabilă în cadrul Proiectului „Dăruind vei dobândi”
Copiii de la Aşezământul "Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil", din comuna giurgiuveană Slobozia, au primit sâmbătă, 9 aprilie, vizita elevilor de la Colegiul Naţional "Ion Maiorescu" din Giurgiu. Aceştia, prin intermediul Sectorului Învăţământ şi Activităţi cu Tineretul al Episcopiei Giurgiului, au continuat programul "Dăruind vei dobândi", iniţiat în întreaga eparhie, cu binecuvântarea Preasfinţitului Ambrozie, oferind copiilor alimente, îmbrăcăminte şi jucării, precum şi cu un ajutor în bani în valoare de 1500 lei.
După aceasta, elevii au mers în tradiţionala vizită la Mănăstirea "Sfântul Ioan Rusul" din aceeaşi localitate.



.jpg)
