În seara zilei de marți, 24 februarie, la Catedrala Patriarhală din București au continuat rânduielile specifice începutului Postului Mare cu slujba Pavecerniței Mari. În cadrul ei, s‑a dat citire celei de‑a doua părți a Canonului de pocăință al Sfântului Ierarh Andrei Criteanul. Rânduiala a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, slujitori ai lăcașului de închinare.
Vizită pastoral- misionară în Matca
Mâine, o delegaţie a Arhiepiscopiei Dunării de Jos, condusă de IPS Arhiepiscop Casian, va desfăşura o acţiune pastoral-misionară în comuna Matca din judeţul Galaţi. Ierarhul Dunării de Jos va fi însoţit de Preasfinţitul Mihail, Episcopul Ortodox al Românilor din Australia şi Noua Zeelandă, originar din această zonă a judeţului. Astfel, atât la Parohia Matca I, cât şi la Parohia Matca II va fi săvârşită Sfânta Liturghie arhierească de către cei doi ierarhi, după care, la prima parohie menţionată, va fi prezentat un scurt program religios-artistic realizat de copiii participanţi la proiectul "Hristos împărtăşit copiilor", intitulat "Crezul meu". Programul pastoral va mai cuprinde vizitarea celorlalte biserici şi o şedinţă pastorală cu preoţii din comună, precum şi o întâlnire cu fraţii din asociaţia ,,Oastea Domnului". La final, se vor acorda pachete cu alimente familiilor sărace din comună.



.jpg)
