În seara zilei în care, la „Baldachinul Sfinților” de pe Colina Bucuriei, au fost așezate spre închinarea pelerinilor cinstitele moaște ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea și ale altor bineplăcuți ai lui Dumnezeu, la Catedrala Patriarhală a fost săvârșită slujba Privegherii în cinstea acestei sfinte nevoitoare recent canonizate, care a viețuit în zilele noastre. Slujba a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor numeros de preoți și diaconi.
Vizite arhiereşti în Protopopiatul Lipova din Arhiepiscopia Aradului
Înaltpreasfințitul Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a participat luni, 10 mai, la evenimentele organizate cu ocazia deschiderii pentru public a Domeniului Regal Săvârșin, apoi a vizitat patru parohii din Protopopiatul Lipova, județul Arad, ne-a transmis părintele protosinghel Iustin Popovici.
Primul popas duhovnicesc a fost în Parohia Săvârșin. Înaltpreasfinția Sa s-a închinat în Biserica `Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” și a vizitat noua capelă mortuară și casa parohială. Apoi, ierarhul a mers în Parohia Dorgoș, unde a vizitat centrul social şi biserica închinate Sfintei Cuvioase Parascheva, dar și casa parohială aflată în renovare.
![]()
În continuare, ierarhul arădean a poposit în Parohia Ususău, unde s-a închinat în Biserica `Sfântul Ierarh Nicolae”, apreciind în mod deosebit noua pictură a sfântului lăcaş, finalizată de curând.
Ultima vizită a fost în Parohia Lipova. Aici, Arhiepiscopul Aradului a fost întâmpinat de slujitorii comunităţii, care i-au prezentat biserica parohială, aflată într-un amplu proiect de reabilitare, finanţat din fonduri europene nerambursabile. Lucrările au fost demarate în luna iunie a anului 2019 și au o evoluție foarte bună, primele rezultate fiind deja vizibile.
În toate cele patru parohii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Timotei a fost întâmpinat de preoți și de familiile acestora, de reprezentanţi ai autorităților locale şi de membri ai consiliilor parohiale. Ierarhul le-a adresat cuvinte de binecuvântare şi întărire sufletească, îndemnându-i atât pe slujitorii sfintelor altare, cât şi pe credincioşi să sporească iubirea între fraţi şi să înmulţească faptele bune, prin ajutorarea celor nevoiaşi, singuri, bolnavi sau vulnerabili.



.jpg)
