Potrivit rânduielii specifice slujbelor din Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Mântuitorului, în bisericile ortodoxe a fost săvârșită, în seara zilei de duminică, 5 aprilie, Denia din Sfânta și Marea Luni. La Catedrala Patriarhală din București, slujba a fost oficiată de un sobor de preoți și diaconi din care a făcut parte și părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific al Arhiepiscopiei Bucureștilor.
Vizite pastorale ale Înalt Preasfinţitului Teofan
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Arhiepiscopul Iaşilor şi Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, va efectua astăzi vizite pastorale în cinci unităţi spitaliceşti din Iaşi. Înalt Preasfinţia Sa va fi însoţit de pr. Mihai Prodan, inspector eparhial în cadrul Sectorului de asistenţă socială şi medicală "Diaconia" al Arhiepiscopiei Iaşilor. Programul vizitei va fi următorul: Capela "Sfântul Luca Doctorul" a Spitalului "Dr. I. C. Parhon" din Iaşi (ora 10:00), Capela "Sfântul Ioan Iacob" a Institutului Regional de Oncologie Iaşi (ora 10:35), Capela "Sfânta Treime" a secţiei Paşcanu a Spitalului Clinic de Pneumoftiziologie din Iaşi (ora 11:15), Capela "Buna Vestire" a Spitalului Clinic de Urgenţe pentru Copii "Sfânta Maria" din Iaşi (ora 12:00) şi Capela "Sfânta Treime" a Spitalului "Providenţa" al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei (ora 12:50). (C.C.)



.jpg)
