În Arhiepiscopia Târgoviștei s-a încheiat sesiunea de finanțare a proiectelor social-filantropice derulate prin Fondul Pastoral Eparhial, desfășurată cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, Mitropolit onorific și Exarh patriarhal.
Vizite pastorale efectuate de Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei
Înalt Preasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei şi Locţiitor de Episcop al Huşilor, va săvârşi mâine, începând cu ora 8:00, Sfânta Liturghie la Biserica „Înălţarea Domnului“ din oraşul Paşcani. După slujbă, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va prezida şedinţa trimestrială a preoţilor din Protopopiatul Paşcani. În cadrul întrunirii, pr. Liviu Ilan de la parohia Vascani - Rugineşti va prezenta tema „Tinerii şi problemele cu care se confruntă astăzi - abordare duhovnicească şi socială“. Mitropolitul Teofan va face apoi vizite pastorale pentru a împărţi sfinte antimise în parohiile „Sf. Nicolae“ - Moţca, „Sf. Voievozi“ - Cristeşti, „Sf. Cuv. Parascheva“ - Cristeşti-Hereşti. Vineri, 1 mai 2009, IPS Mitropolit Teofan va oficia Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfânta Cruce“ din judeţul Neamţ, urmând ca, începând cu ora 11:00, să ofere sfinte antimise bisericilor din parohiile Poiana Brusturi, Târzia, Groşi, Orţeşti, Drăgăneşti, Râşca, Săveşti şi Brusturi, din Protopopiatul Tg. Neamţ. (C.C.)




.jpg)
