Elevii Liceului Ortodox „Episcop Roman Ciorogariu” din Oradea au dus vocea școlii și aspirațiile lor la Arad, participând, în perioada 18‑19 septembrie, la Festivalul Național Francofon „Jeunes voix pour la
Vizite pastorale în Episcopia Giurgiului
Preasfinţitul Ambrozie a efectuat miercuri, 12 ianuarie, mai multe vizite pastorale în cuprinsul Episcopiei Giurgiului, informează episcopiagiurgiului.ro. Astfel, Preasfinţitul Părinte s-a aflat în mijlocul obştii Mănăstirii Delta Neajlovului din Protoieria Hereşti, unde a apreciat stadiul avansat al lucrărilor de construcţie la noua biserică a mănăstirii, cât şi la noul complex monahal. De asemenea, Preasfinţia Sa a vizitat şi Schitul Strâmbu-Găiseni, unde a apreciat amploarea lucrărilor de restaurare a întregului complex monahal. Vizitele pastorale efectuate în eparhie de către Preasfinţitul Ambrozie s-au încheiat la biserica din localitatea Ghionea, Protopopiatul Bolintin. Aici, în prezenţa a numeroşi credincioşi, chiriarhul a săvârşit slujba Acatistului Sf. M.Mc. Gheorghe şi a apreciat frumuseţea şi calitatea lucrărilor realizate la noua biserică parohială, cât şi bogata activitate pastoral-misionară, social-filantropică şi culturală desfăşurată de părintele paroh Niţă Ionuţ. (Gh.C.P.)



.jpg)
