După o zi bogată în rugăciune, ateliere și vizite, tinerii participanți la Întâlnirea Tinerilor Ortodocși (ITO) 2026 de la București s‑au adunat în lumina serii la Catedrala Națională din București pentru a audia o conferință de suflet susținută de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Seara a continuat cu prezentarea proiectului Centrului de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul” și cu pelerinajul „Procesiunea luminilor”, desfășurat pe traseul dintre Catedrala Națională și Catedrala Patriarhală istorică, unde tinerii au primit binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Vizite pastorale în parohiile româneşti din Suedia, Norvegia şi Danemarca
Preasfinţitul Episcop Macarie al Europei de Nord vizitează în aceste zile ale Postului Mare mai multe parohii româneşti din Suedia, Danemarca şi Norvegia.
Luni, 8 aprilie, Preasfinţitul Episcop Macarie a săvârşit Liturghia Darurilor înainte sfinţite în Parohia ortodoxă română din oraşul suedez Borås, iar marţi, 9 aprilie, a săvârşit Liturghia Darurilor în biserica parohiei româneşti din oraşul Aalborg, în nordul Danemarcei. Cu acest prilej, a susţinut catehezele biblice, a spovedit şi a cuminecat credincioşii, având mai multe întâlniri cu părinţii parohi Octavian Horaţiu Mureşan, Gheorghe Bighiu, consiliile parohiale, credincioşii şi asociaţiile parohiale pentru tineret.
În următoarele zile ale săptămânii, Preasfinţitul Episcop Macarie a slujit şi în alte parohii româneşti din Danemarca şi Norvegia.



.jpg)
