Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit în Duminica dinaintea Nașterii Domnului Sfânta Liturghie în Catedrala Patriarhală din București,
Vizite pastorale la românii ortodocși din Danemarca
Credincioșii și slujitorii de la Parohia Ortodoxă Română din Copenhaga, Danemarca, au primit în Duminica Ortodoxiei vizita Preasfințitului Părinte Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord. Ierarhul a săvârșit Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori, iar în cadrul slujbei a citit Pastorala Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române la Duminica Ortodoxiei.
După încheierea slujbei, credincioșii s-au închinat la icoana Maicii Domnului numită „Arătătoarea Căii”, de la biserica românească din Copenhaga, fiind apoi purtată în procesiune în afara locașului de închinare. Cu acest prilej, Preasfințitul Părinte Episcop Macarie a spus: „Prin această procesiune cu icoanele împărtășim harul, lumina și frumusețea Ortodoxiei pe aceste meleaguri. Dăm astfel o mărturie a Ortodoxiei celor cu care conviețuim în această lume secularizată, iconoclastă și idolatră, în această lume care a uitat chipul lui Dumnezeu și care, prin urmare, uită chipul adevărat și firea adevărată a omului. Prin cinstirea icoanelor suntem legați de lumea cea nevăzută pe care o mărturisim în Crez, deoarece icoana este o fereastră spre un alt univers, spre lumea cea nevăzută de care aparținem cu adevărat”.
Vizita pastorală la comunitățile de români din Danemarca a Preasfințitului Părinte Episcop Macarie a început vineri, 23 februarie 2018. Traversând cu vaporul Marea Nordului, ierarhul a ajuns la Mănăstirea „Sfinții Cuvioși Macarie Romanul și Ioan Iacob de la Neamț” din Ikast. Aici a săvârșit seara Pavecerniţa Mare, iar în Sâmbăta Sfântului Teodor a săvârșit Sfânta Liturghie cu pomenirea celor adormiți. Tot sâmbătă, ierarhul s-a aflat în mijlocul românilor din Sønderborg, oraș care se află în punctul cel mai sudic al teritoriului canonic al Episcopiei Europei de Nord, la granița dintre Danemarca și Germania. PS Părinte Episcop Macarie a slujit Taina Sfântului Maslu și a spovedit credincioșii. De asemenea, românii din Sønderborg s-au putut închina la icoana relicvar a Sfântului Mucenic Teodor Tiron, adusă spre închinare de la Centrul episcopal din Stockholm.