Cu prilejul hramului de toamnă, sărbătoarea Sfântului Ierarh Ioan Gură de Aur, 13 noiembrie, paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului a îmbrăcat haine de sărbătoare. Evenimentele religioase au culminat astăzi cu Sfânta Liturghie, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.
Volum despre Tudor Vladimirescu la Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei
Lucrarea „Tudor Vladimirescu - personalitate complexă a neamului românesc. 240 de ani de la nașterea sa”, tipărită de Editura Arhiepiscopiei Târgoviștei, la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon, Arhiepiscopul Târgoviștei, a apărut la 240 de ani de la nașterea lui Tudor Vladimirescu. Sunt evidențiate cele mai importante trăsături ale vieții și activității lui Tudor Vladimirescu, reliefând, prin articole și studii ale unor personalități științifice de seamă din țara noastră, legătura sa cu Ortodoxia străbună și devotamentul său față de credința strămoșească. Înaltpreasfințitul Părinte Nifon accentuează, în Precuvântarea volumului, aspectele cele mai importante ale activității luptătorului român pentru independență: „Fiu credincios al Bisericii noastre strămoșești, Tudor Vladimirescu a fost sprijinit de mulți dintre clericii vremii sale, el însuși fiind ctitor de mănăstiri și biserici și ajutător al lor. Educat în spiritul valorilor Evangheliei lui Hristos, atașat de credința ortodoxă, Tudor Vladimirescu s-a manifestat ca un bun credincios și patriot fiu al țării noastre, în inima lui rezonând toate marile momente istorice eliberatoare și pline de vitejie, scrise cu curajul și credincioșia voievozilor noștri”.



.jpg)
