În cadrul manifestărilor solemne dedicate eroilor Revoluției Române din decembrie 1989, luni, 23 decembrie, la monumentul eroilor jandarmi de la Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din Otopeni a fost
Volum postum al Mitropolitului Bartolomeu lansat la Cluj-Napoca
La Cluj-Napoca se desfășoară zilele acestea cea de a 13-a ediție a târgului de carte "Caravana Gaudeamus", la care sunt prezenți aproape 80 de expozanți, printre care și edituri de carte cu profil creștin. Târgul găzduiește anul acesta o expoziție itinerantă de fotografie, "Istoria imaginară a cărţii şi a scrisului", a artistului francez Jean Marc Godès și propune o serie de 20 de evenimente culturale, printre care și lansarea unui volum al Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania, publicat la Editura "Eikon", în cadrul seriei "Theologia socialis".
Această ediție adună mai multe texte, cu relevanță deopotrivă teologică și socială, reunite sub titlul "Corupția spirituală. Texte social-teologice". Lansarea acestui volum, al 13-lea din colecția "Theologia socialis", va avea loc sâmbătă, 31 martie, de la ora 12:30 sub egida fundației Mitropolitul Bartolomeu, a Institutului Inter și a Editurii Eikon. Vor participa pr. Bogdan Ivanov, președintele Fundației "Mitropolitul Bartolomeu", scriitorii Vasile Sebastian Dâncu, Ioan Aurel Pop, Aurel Sasu, și teologul Radu Preda. (Flavia Oroian)