Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, s‑a aflat duminică, 22 decembrie 2024, în mijlocul credincioșilor parohiei bucureștene Udricani, unde a săvârșit Sfânta Liturghie.
Voluntariat, jocuri şi activităţi sociale în tabăra de la Orhei
Misiunea socială "Diaconia" a Mitropoliei Basarabiei dă startul proiectului "Taberele Solidarităţii" 2012. Taberele sunt realizate pentru al şaptelea an consecutiv şi îşi propun să promoveze voluntariatul, să motiveze implicarea tinerilor în viaţa comunităţii, să favorizeze schimbul de experienţă între voluntarii moldoveni şi cei italieni pentru organizarea jocurilor şi activităţilor sociale. Prima tabără a început ieri în oraşul Orhei. Voluntarii "Diaconia" şi cei de la Organizaţia "Bambini in Romania" (Italia) urmează să organizeze de dimineaţă activităţi pentru copii, iar în a doua parte a zilei vor ajuta bătrânii în treburile gospodăreşti.
Nadejda Florea, coordonator proiecte educative şi de voluntariat "Diaconia", a precizat că "anul precedent adunam pe terenul de joacă peste 100 de copii în fiecare zi. Aceasta ne face să credem că "Taberele solidarităţii" au un rol important pentru beneficiari. Mobilizăm principalii actori comunitari (Biserica, instituţiile de învăţământ şi primăria) şi împreună aducem "tabăra acasă" şi le deschidem poarta bătrânilor care trăiesc în singurătate". Mihaela Handuca, voluntar ce a participat la organizarea a opt tabere de vară, ne-a declarat: "Din punctul meu de vedere, tot ceea ce facem în cele şase zile de tabără porneşte din plăcerea de a ajuta, din dorinţa de a-i face fericiţi pe copii şi pe bătrâni, aceasta fiind o şansă pentru noi, tinerii, de a face ceva util şi distractiv. De la grupul din Italia învăţăm de fiecare dată jocuri noi pe care le utilizăm apoi pe tot parcursul anului în activităţile pe care le facem". Tatiana Colesnic, voluntar la "Diaconia", se implică pentru prima dată în proiectul "Taberele Solidarităţii" şi se aşteaptă să înveţe lucruri noi, să-şi facă mulţi prieteni şi să fie de ajutor pentru echipă şi comunitate. "Voi dărui timpul pentru un proiect caritabil şi asta mă face să trăiesc nişte emoţii deosebite. Cred că ceea ce am învăţat la formările pentru voluntari, dar şi propriile abilităţi mă vor ajuta să-mi îndeplinesc rolul de animator". Pe lângă oraşul Orhei, în acest an "Diaconia" va organiza încă trei tabere de vară în localităţile: Manta (raionul Cahul), Răzălăi (raionul Sângerei) şi Feteşti (raionul Edineţ). Partenerii proiectului sunt organizaţiile italiene Caritas Ambrosiana şi Bambini in Romania.