În ziua de sâmbătă, 20 iunie 2026, la sediul Mitropoliei Basarabiei din Chişinău, Republica Moldova, s‑a întrunit Sinodul mitropolitan al Mitropoliei Basarabiei, la care, sub preşedinţia IPS Părinte Mitropolit Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și locțiitor de Arhiepiscop al Chișinăului și Mitropolit al Basarabiei, au participat: PS Părinte Antonie, Episcopul de Bălți, PS Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, şi PS Nectarie de Bogdania, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, în vederea desemnării, prin consultare deschisă urmată de vot secret, a doi candidaţi pentru slujirea de Arhiepiscop al Chișinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al plaiurilor.
Ziua Armatei Române, la Şcoala Militară din Drăgăşani, județul Vâlcea
Elevi şi cadre ale Şcolii Militare de Subofiţeri de Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din Drăgăşani, județul Vâlcea, au sărbătorit Ziua Armatei Române, în care au fost cinstiți eroii noştri care în urmă cu 75 de ani eliberau şi ultima palmă de pământ românesc din Ardeal, ocupată de forțe străine.
Festivitatea a început imediat după raportul de dimineaţă, când comandantul şcolii, general de brigadă Marian Zamfir, a prezentat însemnătatea acestei zile, evidenţiind faptele de eroism ale ostaşilor români. A urmat momentul solemn al pomenirii eroilor Armatei Române de către preotul militar Marin Drăguţ şi preotul Ioan Dan Drăguţ, de la Parohia „Sfântul Gheorghe”-Colonie, Drăgăşani. În cuvântul de învăţătură, preotul Marin Drăguţ a reafirmat chemarea tuturor românilor la unitate. „Am săvârşit, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, slujba Parastasului la troiţa ridicată în incinta şcolii, în memoria eroilor jandarmi căzuţi în cel de-al Doilea Război Mondial. Atât Armata, cât şi Biserica se află în topul încrederii populaţiei, fiind instituţiile care promovează valorile naţionale şi morale. Dacă săptămâna a început cu prăznuirea Sfinţilor Ardeleni, luptători pentru unitatea de credinţă şi de neam, se încheie cu pomenirea eroismului românilor care şi-au dat viaţa pentru recucerirea pământului românesc”, ne-a declarat preotul militar Marin Drăguţ.
Solemnitatea s-a încheiat cu depunerea unei coroane la troiţa din incinta unităţii.



.jpg)
