Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Ziua Culturii Naționale la Grădinița cu program prelungit „Buna Vestire” din Capitală
La Grădinița cu program prelungit „Buna Vestire” a Patriarhiei Române, ziua Culturii Naționale a fost comemorată prin poezie și artă. Prin evocarea personalității marelui poet Mihai Eminescu, „părintele culturii românești”, cadrele didactice le-au făcut cunoscute tinerilor învățăcei viața, iubirea de neam, opera literară și dedicarea acestuia pentru cunoașterea frumosului prin descoperirea talanților dăruiți de către Bunul Dumnezeu.
Prin prezentarea poeziilor eminesciene care arată frumusețea credinței în Dumnezeu, copiii au descoperit că întreaga trăire a poetului era ancorată în Dumnezeu, drept urmare toate bucuriile credinței au avut împlinirea în cultura și în opera sa.
În continuare, evidențierea lucrului artistic pe planșă a fost făcut prin jocul de litere și de cifre prin care copiii au alcătuit portretul poetului Mihai Eminescu.
În dezvoltarea proiectului său educațional, Grădinița cu program prelungit „Buna Vestire”, alături de cele trei grupe - mare, mijlocie și mică-, își extinde programul prin înființarea unei grupe mini. Grupa va fi formată din copii cu vârstă minimă de 2 ani.
Pentru înscrieri și pentru relații suplimentare se poate accesa site-ul gradinitabunavestire.ro și office@gradinitabunavestire.ro.



.jpg)
