În Cimitirul „Eroii Revoluției” din Capitală au fost pomeniți sâmbătă, 21 decembrie 2024, martirii din decembrie 1989. Slujba Parastasului a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul,
Ziua Mondială a Educaţiei la Arad
Ziua Mondială a Educaţiei, sărbătorită în fiecare an în ziua de 6 octombrie, a prilejuit, pentru profesorii şi elevii Seminarului Teologic Liceal Ortodox din Arad, întâlnirea cu Înalt Preasfinţitul Timotei, Arhiepiscop al Aradului. Înalt Preasfinţia Sa a asistat, în biserica şcolii, la slujba Sfintei Liturghii, săvârşită de părinţii profesori ai seminarului.
Prezent la eveniment, IPS Timotei a vorbit celor de faţă despre importanţa educaţiei, mai ales a educaţiei religioase, parte integrantă şi integrativă a educării fiinţei umane. Instruirea şi educarea sunt componente ale activităţii Şcolii, Bisericii, Familiei, dar educaţia are un spectru mai larg de aplicabilitate, care însumează şi instruirea.
În după-amiaza aceleiaşi zile, în sala festivă a Liceului de Artă "Sabin Drăgoi" din Arad, a avut loc consfătuirea profesorilor de religie ortodoxă din judeţul Arad. Şi această activitate s-a bucurat de participarea Înalt Preasfinţitului Timotei, Arhiepiscop al Aradului, care a fost însoţit de pr. Vasile Pop, consilier cultural în cadrul Arhiepiscopiei Aradului.
Întâlnirea a fost deschisă de inspectorul de specialitate în cadrul Inspectoratului Şcolar al Judeţului Arad, părintele prof. diac. Florin Sirca, care a prezentat raportul de activitate pentru anul şcolar 2010-2011, situaţia perfecţionării cadrelor didactice, implicarea profesorilor de religie în activităţile extraşcolare, precum şi rezultatele obţinute la olimpiadele şcolare, activităţile metodice pentru anul şcolar 2011-2012 , noutăţile legislative pentru anul şcolar în curs.
În cuvântul său, părintele Vasile Pop a accentuat importanţa pregătirii pedagogice şi teologice a cadrelor didactice abilitate să predea religia, menţionând apoi proiectele lansate de Patriarhia Română pentru parohii: "Hristos împărtăşit copiilor", "Alege şcoala!", "Calea mântuirii", proiecte la care s-a solicitat sprijinul profesorilor de religie.
Luând cuvântul în încheierea consfătuirii, IPS Timotei i-a felicitat pe cei prezenţi pentru rezultatele obţinute în anul şcolar trecut, îndemnând la o mai strânsă legătură cu preoţii din parohii, alături de care, potrivit Statutului BOR, poartă responsabilitatea catehizării copiilor şi tinerilor. De asemenea, chiriarhul a amintit despre vizita Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, în eparhie, la seminarul teologic eparhial, precum şi despre proiectele noi din cadrul arhiepiscopiei, încheind cu urări de noi realizări de-a lungul anului şcolar care a început.