Organizatorii taberei „Floare de colț”, din cadrul Arhiepiscopiei Iașilor, care se desfășoară în stațiunea Durău, județul Neamț, anunță faptul că mai sunt locuri disponibile în tabăra de iarnă 2026, organizată în perioadele 15-20 februarie și 22-27 februarie. Copiii și tinerii cu vârste cuprinse între 9 și 17 ani sunt invitați să se înscrie la tabăra de iarnă, pentru a se bucura împreună de ateliere de schi cu monitori acreditați, activități de construire a echipei, atelier de supraviețuire în natură, ABC duhovnicesc, atelier de orientare, comunicare și dezvoltare personală, seară de dans, foc de tabără și multe altele.
Ziua Națională a Lecturii la școli din Râmnicu Vâlcea
Într-un proiect comun al Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea și al Arhiepiscopiei Râmnicului, miercuri, 15 februarie, preoții vâlceni au fost invitați în mai multe școli să împărtășească copiilor bucuria lecturii.
Scopul acestor activităţi a fost de a-i încuraja pe elevi să citească, de a le dezvolta creativitatea şi de a le da posibilitatea să-şi exprime sentimentele şi trăirile într-o manieră artistică. Astfel, s-au desfăşurat activităţi literare, dezbateri pe diferite teme legate de lectură şi s-au realizat creaţii plastice inspirate din lumea lecturilor.
Ziua Națională a Lecturii a fost, astfel, un prilej minunat pentru a-i încuraja pe copii să citească și de a descoperi că aceasta este una dintre micile bucurii ale vieţii, iar pe de altă parte, citirea unei cărți oferă șansa copiilor de a se bucura de pace și liniște, se arată pe arhiepiscopiaramnicului.ro.



.jpg)
