La Praznicul Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, miercuri, 25 decembrie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și
Ziua porţilor deschise la Şcoala „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul“ din Timişoara
În cadrul săptămânii „Să ştii mai multe, să fii mai bun“, Şcoala primară „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul“ a Arhiepiscopiei Timişoarei a organizat joi, 4 aprilie, Ziua porţilor deschise. Cu această ocazie, numeroşi timişoreni alături de copiii lor au vizitat noua unitate şcolară, deschisă anul trecut cu binecuvântarea Înalt Preasfinţitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, şi cu sprijinul Asociaţiei „Prologos“ din Timişoara. Aici, au fost întâmpinaţi de profesorii şi elevii şcolii, care le-au prezentat sălile de clasă, modul de desfăşurare a orelor de curs, precum şi activităţile specifice derulate împreună cu cei mici în perioada Postului Sfintelor Paşti. Evenimentul a avut drept scop promovarea şcolii şi a ofertei acesteia privind înscrierea elevilor la clasa pregătitoare şi clasa I în anul şcolar 2013-2014. Alături de copii şi părinţi, a fost prezent la eveniment şi reprezentantul Arhiepiscopiei Timişoarei, pr. Zaharia Pereş, consilier cultural la Centrul eparhial. Şcoala primară „Sfântul Ierarh Antim Ivireanul“ oferă copiilor o educaţie creştină temeinică în care se împletesc armonios formarea caracterului cu competenţele care trebuie dobândite. Şcoala are drept scop pregătirea elevilor în lumina valorilor ortodoxe: dragostea faţă de Dumnezeu, ascultarea faţă de părinţi şi iubirea de aproapele, toate acestea întemeiate pe buna conlucrare dintre şcoală-familie-biserică şi comunitate. (Valentin Birău)